Luat de Guşă prin PNA, de Băsescu?

George Bănciulea
Ziarul BURSA #Politică / 27 aprilie 2005

Liderul partidului Iniţiativa Naţională, Cozmin Guşă, a fost audiat ieri la Parchetul Naţional Anticorupţie în legătură cu solicitarea de sponsorizare a basis-tului formaţiei Compact, Leluţ Vasilescu, adresată unor oameni de afaceri. Guşă a fost invitat la PNA deoarece în convorbirile telefonice dintre basist şi oamenii de afaceri, Leluţ a pronunţat numele deputatului. "Numele meu este pronunţat de foarte mulţi oameni, dar aceasta nu înseamnă nimic", ne-a declart Guşă. Deputatul PIN, pune chemarea sa la PNA pe seama lui Traian Băsescu şi crede că motivul adevărat pentru care a fost chemat ţine de faptul că săptămîna trecută a depus o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii în care atrăgea atenţia asupra unei posibile ilegalităţi prin care Băses-cu să nu mai fie anchetat în cazul "Flota". Coz-min Guşă ne-a mai spus: "La patru ore după ce am depus cerere am fost sunat de PNA". Ironic, deputatul PIN crede că lucrurile nu se vor opri aici şi că va fi chemat săptămîna urmă-toare în legătură cu stenogramele PSD, iar mai apoi pentru că nu a trect strada regulamentar: "Am aflat că în ultimele două luni, Băsescu îşi întreabă zilnic colaboratorii de la Cotroceni: < Ce aţi mai găsit despre Guşă? >".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb