LUCIA MORARIU, EXIMTUR: "Siguranţa României a dus la creşterea cererilor turiştilor străini"

A consemnat ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 27 ianuarie 2016

"Siguranţa României a dus la creşterea cererilor turiştilor străini"

Din cauza situaţiei externe actuale - criza refugiaţilor, atacurile teroriste etc.-, există destinaţii pe care, momentan, turiştii le evită, aşa cum a precizat doamna Lucia Morariu, director general EXIMTUR. Aceasta este de părere că siguranţa şi voucherele de vacanţă vor fi principalele motive pentru a determina mai mulţi compatrioţi să-şi petreacă zilele libere în ţară.

Domnia sa ne-a vorbit şi despre principalele probleme ale turismului românesc şi planurile de viitor ale companiei sale.

Reporter: Anul 2015 a fost unul de succes în turismul românesc. Au existat creşteri substanţiale şi în cadrul agenţiei?

Lucia Morariu: Cifra de vânzări a EXIMTUR a crescut cu circa 8%, la peste 41 milioane euro. Peste 65% din cifra de afaceri provine din managementul călătoriilor de business, compania situându-se, astfel, între primii 3 jucători din România în zona de business travel.

Cererea de cazare în ţară, în scop de business şi evenimente interne, a înregistrat o creştere de 14%, în 2015 faţă de anul precedent. Numărul biletelor de avion s-a mărit cu 6%, iar turismul extern a sporit cu 11%.

Pe plan intern, Litoralul a cu 9% mai solicitat, iar cererea pentru celelalte destinaţii s-a mărit cu 39%.

Ratingul financiar al EXIMTUR conform RISCO este "FOARTE BUN" (compania are o situaţie financiară foarte bună).

Reporter: Câţi dintre clienţii dumneavoastră aleg destinaţiile externe şi câţi sunt cei care călătoresc în ţară?

Lucia Morariu: Proporţia este de aproximativ 60%- 40%, în favoarea celor care călătoresc în ţară.

Reporter: Care au fost cele mai căutate destinaţii în 2015?

Lucia Morariu: În România, turiştii au preferat litoralul Mării Negre, Băile Felix şi Sovata, iar cei care au călătorit în străinătate, au optat pentru Turcia, Grecia şi Bulgaria.

Reporter: Situaţia externă (criza refugiaţilor, atacurile teroriste) a afectat în vreun fel turismul? S-a schimbat trendul destinaţiilor din această cauză? Există destinaţii care au ieşit de pe lista de călătorie a clienţilor?

Lucia Morariu: Tunisia şi Egipt au ieşit, deocamdată, de pe lista destinaţiilor. Turiştii le evită, iar noi nu le recomandăm. Parisul este oarecum ocolit, dar îşi va reveni repede în cazul în care nu mai apar incidente. Turcia înregistrează un trend descendent, însă va rămâne una dintre primele trei destinaţii dacă situaţia rămâne stabilă.

EXIMTUR recomandă clienţilor destinaţiile fără probleme şi, prin politica firmei, opreşte vânzările în cazul în care există suspiciuni de lipsă de securitate la destinaţie.

Reporter: Ce aşteptări financiare aveţi pentru anul 2016?

Lucia Morariu: O creştere de 5 % a cifrei de vânzări (circa 2 milioane euro) ar fi sustenabilă. Ne bazăm pe ascendenţa activităţi noastre de business travel, a opţiunilor pentru destinaţiile interne. Mulţi români s-ar putea orienta spre diferite zone din ţară, din motive de siguranţă a destinaţiei şi pe seama implementării voucherelor de vacanţă. EXIMTUR a fost şi în anii 2009, şi 2010 compania care a vândut cele mai multe servicii turistice valorificate cu vouchere de vacanţă. Bineînţeles, intenţionăm să ne menţinem această poziţie şi începând cu anul 2016, odată cu reintroducerea acestora.

Din punct de vedere al ratingului financiar, ne propunem consolidarea stabilităţii financiare prin investiţii în dezvoltare şi tehnologie, din resurse proprii, o creştere controlată şi acumulare de resurse financiare din profit, pentru susţinerea lichidităţi şi solvabilităţii foarte bune a companiei.

Reporter: Ce noutăţi aţi pregătit pentru noul an?

Lucia Morariu: Mai întâi, deschiderea unei noi agenţii în Bucureşti, dedicată activităţilor business travel, începând cu luna martie a anului 2016. Apoi, mărirea numărului de consultanţi care deservesc departamentul EXIMTUR Business prin cele 4 centre business travel, aflate în Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara şi Sibiu; acest lucru vine în urma creşterii numărului de corporaţii care ne-au ales ca furnizor de servicii de travel.

În ceea ce priveşte activitatea în domeniu leisure, vom începe o campanie de conştientizare a clienţilor potenţiali cu privire la beneficiile implementării sistemului voucherelor de vacanţă şi suntem pregătiţi cu spaţii de cazare şi servicii contractate în cele mai importante unităţi hoteliere din întreaga ţară, la cele mai avantajoase preţuri.

Pentru destinaţiile externe de vacanţă, ne-am propus să îndrumăm turiştii spre a diversifica destinaţiile. Avem pregătite programe speciale de croaziere, o diversitate de destinaţii exotice şi îndepărtate. Oferim soluţii pentru orice regiune şi tip de călătorii, la cele mai avantajoase preţuri. De interes ar putea fi, de pildă, o croazieră în Insulele Canare, Maroc şi Madeira, pentru 11 nopţi, sau o croazieră în Fiordurile Norvegiene, pentru 7 nopţi, ambele cu zbor din Bucureşti, preţuri începând de la 1000 de euro şi toate taxele incluse.

Reporter: Credeţi că voucherele de vacanţă vor aduce beneficii în ceea ce priveşte creşterea numărului de turişti? Sau implementarea lor va reprezenta un obstacol, ţinând cont că vor putea fi utilizate doar în ţară?

Lucia Morariu: Voucherele de vacanţă sunt o mare şansă pentru dezvoltarea circulaţiei turistice în România. Ele aduc avantaje certe tuturor.

Angajatorii care le oferă vor câştiga prin faptul că acordarea lor presupune taxe cu 76% mai mici pe suma netă, decât în cazul primelor de vacanţă în bani.

Angajaţii pot primi sume considerabile (până la 6000 lei/an) pentru petrecerea vacanţei şi pot primi mai multe astfel de stimulente, deoarece angajatorul plăteşte taxe mai mici.

Industria turismului românesc, agenţiile de turism şi hotelurile câştigă piaţă suplimentară, mai mulţi români vor călători în ţară şi vor redescoperi ţara.

Bugetul de stat va fi avantajat prin taxele şi impozitele care se vor încasa suplimentar de la operatorii turistici, în baza unei activităţi complet fiscalizate şi prin scăderea cheltuielilor pentru sănătate, datorită prevenţiei care se realizează prin vacanţele de odihnă şi tratament ale populaţiei.

Salariaţii din industria turismului vor avea mai mulţi turişti şi şanse să obţină salarii mai mari de la angajatori, ştiut fiind că, în prezent, în hotelărie sunt cele mai mici salarii medii din economie.

Se poate concluziona că întreaga economie românească, în general, va avea de câştigat în urma implementării voucherelor de vacanţă!

Reporter: Cum vedeţi evoluţia turismului în România?

Lucia Morariu: 2016 va fi un an bun pentru turismul românesc din 3 motive principale. În primul rand, securitatea destinaţiei România, comparativ cu riscurile pe anumite destinaţii externe vor determina mulţi turişti să aleagă destinaţii în ţară. Vă pot spune că deja au început să crească cererile din partea turiştilor străini, ceea ce va duce şi la o creştere a incomingului.

Totodată, voucherele de vacanţă vor reorienta turişti care călătoreau în străinătate către destinaţii interne, dar şi pe cei care primeau prime în bani şi nu călătoreau nicăieri să petreacă, în mod efectiv, o vacanţă în ţară.

Nu în ultimul rând, anul electoral va determina mai multe călătorii în ţară. De regulă, se întâmplă aşa în anii electorali, o mare parte din turiştii potenţiali preferă să fie acasă sau aproape de casă în vacanţă.

Cota TVA de 9% în alimentaţia din turism a adus şi o susţinere a profitabilităţii hotelierilor români, care au folosit resursa suplimentară pentru noi investiţii în bază materială şi au crescut calitatea serviciilor.

Reporter: De ce credeţi că nu reuşim să atragă mai mulţi turişti străini?

Lucia Morariu: În primul rând, din cauza infrastructurii deficitare, a lipsei autostrăzilor, a drumurilor, a vitezei reduse şi a serviciilor slabe ale trenurilor, infrastructurii specifice pentru turism -încă insuficientă-, lipsa urbanismului de calitate la destinaţie şi, în general, din cauza haosului în urbanismul din România.

O altă problemă ar fi promovarea total insuficientă a destinaţiei, fondurile insuficiente, promovarea haotică şi fără o aplicare a strategiei de promovare şi a unor programe clare, multianuale, logice şi continue.

În al treilea rând, instituţia care răspunde de turism este subfinanţată, nefuncţională şi trebuie să capete o importanţă mult mai mare, să fie preluată în responsabilitatea directă a celor mai importanţi decidenţi şi reformată, conform prevederilor Masterplanului în domeniu, spre a deveni motorul coordonării dezvoltării turismului românesc.

Reporter: Credeţi că, odata cu nominalizarea Transilvaniei în topul realizat de Lonely Planet şi în cel al CNN, iar a Bucureştiului în revista Vogue, vor fi atraşi mai mulţi turişti în aceste zone?

Lucia Morariu: Fără îndoială că da. Orice recunoaştere a valorilor destinaţiilor turistice româneşti la un asemenea nivel aduce un plus de valoare major destinaţiei.

Reporter: Care este strategia pe care o urmaţi în prezent?

Lucia Morariu: Urmărim dezvoltarea EXIMTUR Business, departamentul nostru de business travel, vom face investiţii în dezvoltarea echipei de consultanţi şi în tehnologia de vârf pentru susţinerea acestui tip de activitate.

Urmărim dezvoltarea serviciilor turistice pentru destinaţii din România, în directă legătură cu promovarea sistemului voucherelor de vacanţă.

Vom crea şi promova servicii şi programe speciale pentru destinaţii externe, programe proprii, prefabricate, precum şi programe construite la cererea clientului, pe destinaţii externe diverse şi cât mai sigure.

Vom susţine activităţile de incoming, primirea turiştilor străini, sens în care am şi creat site-ul www.romaniaforall.com .

Vom dezvolta noi tehnologii pentru automatizarea completă a prezenţei noastre în mediul online.

Vom face toate acestea cu păstrarea şi consolidarea, an de an, a resurselor proprii de finanţare, a ratingului financiar, a comportamentului corect faţă de clienţi, furnizorii de servicii, statul român, UE şi consultanţii de călătorii care fac parte din echipa EXIMTUR.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro