Astăzi a avut loc la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri ceremonia de preluare a mandatului de ministru al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, în prezenţa Prim Ministrului României, Mihai Razvan Ungureanu, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
În acest context, ministrul Ion Ariton a mulţumit, la predarea mandatului, foştilor colegi de Guvern, urând succes noului ministru.
La preluarea mandatului, ministrul Lucian Nicolae Bode a declarat: "Conştientizez importanţa acestui minister în dezvoltarea economică a României, în crearea de noi locuri de muncă şi, implicit, în creşterea veniturilor şi a standardului de viaţă a românilor. Nu doresc să dezvolt acum, aici proiectele majore pe care mi le-am propus, cum ar fi reorganizarea sistemului energetic şi investiţiile din energie, privatizarea companiilor din portofoliul ministerului sau managementul privat, profesionist, aş spune eu, al companiilor din subordinea ministerului, însă doresc să subliniez importanţa deosebită pe care am să o acord mediului de afaceri."
Ministrul Bode a mai precizat că nivelul de trai al românilor depinde direct de competitivitatea economică a ţării, iar că preocuparea sa va fi legată de simplificarea legislaţiei pentru crearea unui climat prietenos pentru investitori.