M Park se extinde la Orăştie: un nou pol de retail, pregătit pentru 2025

I.S.
Comunicate de presă / 17 iulie 2025

M Park se extinde la Orăştie: un nou pol de retail, pregătit pentru 2025

Continuând extinderea strategică la nivel naţional, Square 7, part of M Core, anunţă dezvoltarea M Park Orăştie - un centru comercial modern, gândit pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale consumatorilor locali, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Situat lângă Kaufland-ul deja existent, noul proiect este dezvoltat pe un teren de 23.000 mp achiziţionat în aprilie 2024. Lucrările de construcţie sunt deja în desfăşurare, iar deschiderea este programată pentru noiembrie 2025. Cu o suprafaţă estimată a fi construită de aproximativ 5.500 mp, proiectul va include un mix echilibrat de retaileri şi servicii de lifestyle.

Conform sursei, printre chiriaşii confirmaţi se numără Agroland, Deichmann, Flanco, Kik, Pepco, Sinsay, Tedi şi Xpress, alături de alte servicii şi facilităţi care vor contribui la îmbunătăţirea vieţii cotidiene a locuitorilor din Orăştie şi din împrejurimi.

„Suntem încântaţi să extindem reţeaua M Park şi în Orăştie, un oraş cu potenţial în creştere, unde credem că un centru comercial modern şi accesibil va aduce valoare reală. Dezvoltăm un proiect sustenabil, pe termen lung,” a declarat Brînduşa Grama, Head of Asset Management la Square 7, part of M Core.

În conformitate cu angajamentele de sustenabilitate ale M Core, proiectul va include staţii de încărcare pentru maşini electrice furnizate de Eldrive România şi va fi realizat respectând standardele de certificare pentru construcţii verzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2270
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4991
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7148
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0306
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.8982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
explorebucharest.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb