Activitatea în industria prelucrătoare din SUA a înregistrat o expansiune peste aşteptări în februarie 2026, pe fondul scăderii comenzilor noi. Indicele agregat al activităţii a scăzut până la 52,4 puncte, de la 52,6 puncte (o valoare sub 50 arată contracţie), în condiţiile unei scăderi a indicelui comenzilor noi cu 1,3 puncte, până la 55,8 puncte. Indicele producţiei a scăzut cu 2,4 puncte, până la 53,5 puncte, în condiţiile în care indicele preţurilor a crescut cu 11,5 puncte, până la 70,5 puncte. Indicele numărului angajaţilor a crescut cu 0,7 puncte, până la 48,8 puncte. (ISM)
Volumul vânzărilor retail din Germania şi-a temperat creşterea anuală în ianuarie 2026, până la 1,2%, de la 2,5% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,9%, după o creştere de 1,2% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 2,2%, în condiţiile unei stagnări lunare, iar vânzările de produse nealimentare au crescut cu o rată anuală de 0,4%, pe fondul unui declin lunar de 1,7%. (Destatis)
Creditul acordat gospodăriilor din Marea Britanie şi-a menţinut creşterea anuală la 4% în ianuarie 2026, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,3%. Creditul de consum şi-a menţinut creşterea anuală la 8,3%, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,7%, iar creditul ipotecar şi-a temperat creşterea anuală la 3,3%, de la 3,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%. Creditul acordat companiilor nefinanciare a crescut cu o rată anuală de 6,9%, după o creştere de 5,8%, pe fondul unei creşteri anuale de 2,4% a creditelor acordate IMM-urilor şi a unei creşteri anuale de 9,4% a creditelor acordate companiilor mari. (Bank of England)
Volumul vânzărilor retail din Elveţia a scăzut cu o rată anuală de 1,1% în ianuarie 2026, după o creştere de 2,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%, după un declin de 0,2% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au scăzut cu o rată anuală de 0,3%, după o creştere de 1,3%, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,6%, iar vânzările de produse nealimentare au scăzut cu o rată anuală de 1,6%, după o creştere de 4,9%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%. (FSO)
Volumul vânzărilor retail din Estonia, exclusiv auto, a crescut cu o rată anuală de 8,2% în ianuarie 2026, după o scădere de 0,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 13,6%, după un avans de 13,2% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au scăzut cu o rată anuală de 23,2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 29,5%, iar vânzările de combustibil auto au crescut cu o rată anuală de 24,2%, după o creştere de 10,2% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 17,4%. (Statistics Estonia)
Volumul vânzărilor retail din Letonia a crescut cu o rată anuală de 6,1% în ianuarie 2026, după o creştere de 1,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,7%, după un declin de 0,7% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au scăzut cu o rată anuală de 1,7%, după o creştere de 0,1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,2%, iar vânzările de produse nealimentare au crescut cu o rată anuală de 10%, după o creştere de 1,6% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 4,6%. (Statistics Latvia)















































