MACRO NEWSLETTER 5 iulie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie

MACRO NEWSLETTER 5 iulie 2022

Preţurile de consum din Elveţia şi-au accelerat creşterea anuală şi în iunie 2022, până la 3,4%, de la 2,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după un avans de 0,7% în luna anterioară. Preţurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 1,8%, după o creştere de 0,9% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,2%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 4,5%, de la 4,3% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, în condiţiile unei creşteri anuale de 25,3% a preţurilor energiei. (Sursa: FSO)

Preţurile producătorilor industriali din zona euro şi-au temperat creşterea anuală în luna mai 2022, până la 36,3%, de la 37,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%, după un avans de 1,2% în luna anterioară. Preţurile industriale din UE au crescut cu o rată anuală de 36,4%, după o creştere de 37% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%. Creşteri anuale s-au înregistrat la nivelul tuturor statelor UE, iar cele mai mari au fost în Danemarca (+59,8%), România (+59,2%) şi Estonia (+53,1%). (Sursa: Eurostat)

Soldul balanţei comerciale a Germaniei a înregistrat un deficit de 1 miliard de euro în luna mai 2022, după un excedent de 3,1 miliarde în luna precedentă. Exporturile şi-au temperat creşterea anuală până la 11,7%, de la 12,9% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,5%, până la 125,8 miliarde de euro. Importurile şi-au temperat creşterea anuală până la 27,7%, de la 28,7%, pe fondul unei creşteri lunare de 2,7%, până la 126,7 miliarde de euro. (Sursa: Destatis)

Preţurile de consum din Turcia şi-au accelerat creşterea anuală şi în iunie 2022, până la 78,6%, de la 73,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 5%, după un avans de 3% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 93,9%, de la 91,6% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 2,1%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 75,1%, de la 63,5% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 8,3%. (Sursa: TurkStat)

Preţurile producătorilor industriali din Turcia şi-au accelerat creşterea anuală şi în iunie 2022, până la 138,3%, de la 132,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 6,8%, după un avans de 8,8% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 120,5%, de la 115,2% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 6,3%, iar preţurile energiei şi-au accelerat creşterea anuală până la 369,2%, de la 360,3% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 9,5%. (Sursa: TurkStat)

Producţia industrială din Estonia şi-a accelerat creşterea anuală în luna mai 2022, până la 4,8%, de la 4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după o creştere de 0,8% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 2,2%, după o creştere de 4% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 2,2%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 34,2%, după o creştere de 9,6% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 14,3%. (Sursa: Statistics Estonia)

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

11 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9090
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7494
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0470
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8036
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.2231

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro