Macroeconomie

13 octombrie 2005

Băncile şi cazinourile au fost amendate cu peste 500.000 RON

Valentin RomanZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 octombrie 2005

Reprezentanţi ai Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), însoţiţi de inspectori ai Băncii Naţionale, au efectuat în perioada 19-23 septembrie, 17 acţiuni de control la băncile comerciale din ţara noastră, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 85.000 RON.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

TVA se va menţine la 19% şi în 2006

Valentin RomanZiarul BURSA #Macroeconomie / 22 septembrie 2005

Reprezentanţii Guvernului s-au întîlnit ieri la Snagov cu partenerii de dialog social, în cadrul unei reuniuni consultative. Subiectele principale abordate în cadrul discuţiilor cu patronatele şi sindicatele, reprezentate la nivel naţional, au...

Rata inflaţiei în august - 0,1%

C.P.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 septembrie 2005

Rata inflaţiei în luna august 2005 a fost de 0,1%, în primele opt luni ale anului rata medie lunară a inflaţiei atingînd nivelul de 0,6%, faţă de 0,7% în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de...

<< mai multe ştiri >>
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0910
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5783
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8400
Gram de aur (XAU)Gram de aur694.7316

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo