Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să numească un premier în 48 de ore”, anunţă într-un comunicat Palatul Élysee, confirmând o declaraţie a premierului demisionat Sebastien Lecornu într-un interviu la postul France 2.
Emmanuel Macron îi mulţumeşte lui Sebastien Lecornu pentru ”munca pe care a depus-o în aceste ultime 48 de ore”, se arată în acest comunicat.
El anunţă că a ”luat la cunoştinţă concluziile” premierului demisionar.
Şeful statului observă o ”majoritate a deputaţilor împotriva dizolvării, existenţa unei platforme a stabilităţii şi un drum posibil în vederea adoptării unui buget până la 31 decembrie”.
Emmanuel Macron l-a însărcinat pe Sebastien Lecornu ”să poarte discuţii cu forţele politice” până ”miercuri seara”, după ce acesta a demisionat luni.
El a dat atunci asigurări, potrivit anturajului său, că avea ”să-şi asume responsabilităţile” în cazul unui eşec al acestor negocieri.
CĂTRE UN AL OPTULEA PREMIER
Joi seara, Emmanuel Macron urmează să prezideze ceremonia intrării în Pantheon a lui Robert Badinter.
Sebastien Lecornu a evocat, la postul France 2, numirea unui premier ”în următoarele 48 de ore”, precizând că ”şefului statului îi revine să poarte ultimele negocieri” în vederea găsirii unui succesor.
Şeful Guvernului demisionar a anunţat de asemenea că un proiect de buget urmează să fie depus luni, un text care nu este perfect şi care urmează să fie dezbătut.
Emmanuel Macron urmează să nominalizeze un al optelea şef de Guvern - după Édouard Philippe, Jean Castex, Élisabeth Borne, Gabriel Attal, Michel Barnier, François Bayrou şi Sebastien Lecornu - de când se află la putere, în 2017.
Opinia Cititorului