Preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său francez, Emmanuel Macron, au discutat despre Ucraina, relaţiile comerciale şi extinderea cooperării economice în timpul vizitei oficiale a liderului de la Paris în China, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi Uniunea Europeană privind comerţul, potrivit CNBC.
China s-a arătat dispusă să importe mai multe produse franceze - de la vin şi carne de porc la pasăre şi vită - în schimbul unui „mediu favorabil” pentru companiile chineze care activează în Franţa, a transmis Xi Jinping.
Macron a cerut Beijingului să îşi folosească influenţa pentru a contribui la oprirea războiului din Ucraina şi a salutat deschiderea Chinei faţă de produsele agroalimentare franceze. Cei doi lideri au convenit, de asemenea, să creeze un cadru care să faciliteze investiţiile chineze în Europa şi, în mod special, în Franţa, vizând domenii precum energia, agricultura, educaţia şi protecţia mediului.
Xi a subliniat necesitatea consolidării cooperării bilaterale în sectoare strategice, între care aeronautica, energia nucleară, economia digitală, biotehnologia şi inteligenţa artificială.
Un element simbolic al întrevederii a fost şi acordul privind protecţia urşilor panda. China a promis să trimită noi exemplare în Franţa, după ce perechea găzduită timp de 13 ani la Beauval a fost returnată anul trecut. Beijingul consideră aceste împrumuturi diplomatice drept expresie a relaţiilor bilaterale solide.
Întâlnirea are loc în contextul ambiţiei Parisului de a se poziţiona ca mediator între Bruxelles şi Beijing, în condiţiile unor tensiuni tot mai mari legate de exporturile chineze şi de tarifele aplicate vehiculelor electrice. Anul trecut, decizia UE de a taxa maşinile electrice din China a fost urmată de ameninţări ale Beijingului privind posibile taxe asupra coniacului francez şi altor produse.
În privinţa Ucrainei, Xi a reiterat că Beijingul va continua să joace un rol „constructiv”, în timp ce Macron a cerut sprijinul Chinei pentru încetarea atacurilor asupra infrastructurii critice. Vizita oferă Franţei ocazia rară de a transmite direct conducerii chineze poziţia sa într-un moment în care Beijingul întreţine relaţii tot mai strânse cu Moscova.
După întâlnirile oficiale de la Beijing, Xi şi Macron vor călători la Chengdu, unde se află centrul de reproducere al urşilor panda, parte a cooperării culturale convenite între cele două ţări.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2025, 22:01)
Macron sub 20 % popularitate in Franta,
iar baga texte slabute de tot.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2025, 09:22)
Disperat si incoltit, Adolf Putin ameninta Europa cu razboiul total, dar seful Xi o sa-l tina in lesa scurta pentru ca are nevoie de o relatie comerciala normala cu UE.
Din toata lumea asta mare, Xi si chinezii au cea mai mare simpatie pentru UE cea fragmentata si civilizata, o Europa cu care nu au avut niciodata probleme geopolitice. Iar Macron este mai ceva ca un star rock in China, este foarte iubit de tineri.
Intr-un semn de mare prietenie, Xi se va deplasa impreuna cu Macron la Chengdu, gest pe care nu-l face aproape niciodata dupa ce se intalneste cu cineva la Beijing.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2025, 07:22)
heil putler
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2025, 07:25)
Macron... e trist că a rămas cam singura voce credibilă din Europa deși țara lui a luat-o rău la vale cu plaga de musulmani care apasă economia
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2025, 07:25)
Am exagerat bine cu credibilă