Preşedintele american Donald Trump l-a primit luni, la New York, pe omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru o discuţie considerată „foarte constructivă” de acesta din urmă cu privire la situaţia din Marea Roşie şi războiul din Ucraina, în marginea summitului anual al ONU, transmite AFP, citat de Agerpres.
Cei doi au discutat în special despre cum să „securizeze mai bine” siturile petroliere din Marea Roşie şi despre „necesitatea de a-i ajuta şi mai rapid şi mai puternic pe prietenii noştri ucraineni în ceea ce priveşte rachetele interceptoare”, le-a declarat jurnaliştilor şeful statului francez, potrivit sursei citate.
„Am avut o discuţie foarte bună. A fost foarte constructivă, a existat o mare disponibilitate şi am putut intra în detalii cu privire la aceste două conflicte care, evident, sunt importante pentru pacea în lume şi pentru securitatea noastră şi care au un impact direct asupra puterii de cumpărare a francezilor”, a continuat Emmanuel Macron, conform agenţiei de presă.
Discuţia a durat aproximativ o jumătate de oră, precizează sursa menţionată.
Înainte de întâlnire, Emmanuel Macron promisese să discute „cu toată sinceritatea” cu Donald Trump pentru a încerca să-l „orienteze către deciziile corecte”, în special în ceea ce priveşte Ucraina, potrivit colaboratorilor săi, transmite Agerpres.
Pentru partea franceză, era vorba mai ales de a încerca să îl convingă omologul american să „menţină efortul de sprijin pentru Ucraina” şi să „intensifice presiunea exercitată asupra Rusiei”, informează agenţia de presă.
Emmanuel Macron adăugase, într-un interviu acordat postului de televiziune Saint-Pierre-et-Miquelon La Premiere, că intenţionează, de asemenea, să lucreze la „flexibilizarea relaţiei vamale” cu Statele Unite, potrivit sursei menţionate.
Preşedintele francez a declarat că doreşte să construiască o „soluţie de pace” pentru Strâmtoarea Ormuz, „cheia” pentru ca pieţele de combustibil „să se detensioneze”, conform sursei citate.
În ceea ce priveşte Ucraina, europenii cer Statelor Unite să rămână pe deplin angajate într-o soluţionare a conflictului, cu o participare americană la negocieri alături de ei şi de Kiev, potrivit aceleiaşi surse. De asemenea, ei solicită garanţii de securitate, adică un angajament american suficient de solid pentru a descuraja un nou atac rusesc după o eventuală încetare a focului, adaugă agenţia de presă.

























































Opinia Cititorului