MADURO: Programul de ajutoare alimentare al statului în pericol

A.L.
Internaţional / 24 mai 2019

Nicolas Maduro (Sursă foto: Twitter)

Nicolas Maduro (Sursă foto: Twitter)

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a acuzat ieri, Statele Unite că încearcă să distrugă un program de ajutoare alimentare al statului care aduce hrană pentru şase milioane de familii, relatează Reuters.

Washingtonul pregăteşte sancţiuni şi urmează să pună sub acuzare mai mulţi oficiali venezueleni suspectaţi că se folosesc de programul de ajutoare alimentare pentru a spăla bani pentru guvernul lui Maduro, conform unor surse, mai scrie agenţia.

Măsurile împotriva acestui program, cunoscut drept CLAP în Venezuela, sunt aşteptate să fie implementate în următoarele 90 de zile, conform surselor.

"SUA pregătesc sancţiuni pentru a distruge sistemul CLAP", a declarat Maduro într-un discurs televizat.

"Faceţi ce vreţi, Venezuela va continua cu Comitetele de Producţie şi Provizii Locale", a afirmat el făcând referire la programul CLAP.

Programul implică vânzarea de cutii cu alimente la preţuri subvenţionate care includ produse precum orez, paste, ulei şi lapte praf. Unele produse sunt importate din ţări precum Turcia, Mexic, Columbia şi Brazilia, mai informează Reuters.

Maduro a lansat acest program în 2016 ca răspuns la criza alimentară şi preţurile din ce în ce mai mari la alimente. Criticii susţin că programul este de fapt un soi de control social pentru a pune presiune pe cei care beneficiază să susţină partidul aflat la putere.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb