MAE a început pregătirile pentru organizarea Referendumului

F. A.
Politică / 13 iulie 2012

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a început pregătirile pentru organizarea Referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012, în cadrul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României în străinătate, arată un comunicat.

Pentru organizarea şi asigurarea bunei desfăşurări a Referendumului naţional, la nivelul MAE, au fost întreprinse următoarele măsuri: a fost înfiinţat un grup tehnic auxiliar, care va acţiona, în cadrul MAE, pe durata organizării, funcţionării şi finalizării rezultatelor Referendumului; au fost transmise instrucţiuni misiunilor diplomatice ale României în străinătate pe tema organizării Referendumului naţional, conform legislaţiei în vigoare (HG nr. 682 - 687 din 7 iulie 2012); a fost stabilit cadrul de comunicare şi colaborare cu instituţiile implicate în procesul electoral - Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare organizate în afara ţării. De asemenea, a fost stabilită lista secţiilor de votare din străinătate (150 de secţii de votare în întreaga lume, dintre care 8 în teatrele de operaţiuni în care România are trupe), care poate fi accesată pe site-ul MAE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb