MAI DEVREME DECÂT PLANIFICA ING rambursează ultima tranşă din ajutorul de stat

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 noiembrie 2014

"ING Groep" NV, cel mai mare grup financiar din Olanda, va plăti, la finele acestei săptămâni, ultima tranşă din ajutorul de stat în valoare totală de 10 miliarde de euro primit în 2008, pe fondul crizei financiare. Plata va fi făcută cu şase luni mai devreme decât termenul stabilit în acest sens.

Astfel, ultima tranşă, de 1,03 miliarde de euro, va fi achitată în 7 noiembrie, deşi calendarul de rambursare a pachetului de salvare primit de la stat prevedea ca aceasta să fie plătită în mai 2015, conform anunţului făcut de ING.

Suma totală pe care ING o va înapoia statului olandez se va ridica la 13,5 miliarde de euro după efectuarea acestei plăţi, din care 10 miliarde de euro reprezintă principalul, iar 3,5 miliarde de euro - dobânzi şi prime.

ING a raportat un profit net de 928 de milioane de euro pentru trimestrul al treilea din acest an, faţă de 128 de milioane de euro în acelaşi interval din 2013. Câştigul înainte de taxe a fost de 1,49 miliarde euro, cu 35% mai mare decât în trimestrul al treilea din 2013.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb