Maia Sandu, mesaj de susţinere pentru Nicuşor Dan: "Succes, Nicuşor Dan!"

M.P.
Politică / 14 mai

Maia Sandu, mesaj de susţinere pentru Nicuşor Dan: "Succes, Nicuşor Dan!"

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, marţi seară, un mesaj de susţinere pentru candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan şi a făcut apel pentru cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenia română să voteze duminică pentru a proteja ceea ce a câştigat deja România, dar care este ameninţat acum, potrivit news.ro, de la care transmitem următoarele informaţii. Maia Sandu i-a urat succes lui Nicuşor Dan şi a adăugat că îi admiră acestuia "decenţa, rezistenţa, respectul pentru adevăr".

Maia Sandu a transmis, marţi, un mesaj pe pagina sa de Facebook, şi a amintit de alegerile prezidenţiale din 2020 pe care le-a câştigat, deşi nu era favorită.

"Dragi concetăţeni, în aceste zile, îmi amintesc de perioada alegerilor prezidenţiale din 2020, turul doi. A fost o puternică emoţie naţională şi personală.Ne-am mobilizat cu toţii, cu mic şi mare, acasă şi în diaspora. Nimeni nu credea că oamenii vor veni la vot în număr atât de mare. Mai multe sondaje ziceau că oponentul meu, un personaj controlat de Kremlin, va câştiga alegerile. Nimeni nu credea că vom reuşi să ridicăm un val pentru Moldova onestă, liberă, curajoasă. Dar am reuşit. Ne-am dorit să ne apropiem de UE, acolo unde e deja România şi am făcut paşi hotărâţi pe această cale", a transmis preşedintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova a învăţat multe de la România.

"Ne-am dorit să ne rupem de şantajul rusesc şi am reuşit asta inclusiv cu ajutorul României, Ne dorim să trăim mai bine, să avem drumuri, salarii şi pensii ca în România. Şi muncim pentru asta. Atâtea am învăţat de la România, atâtea ne-a inspirat România. Acum România are nevoie de noi şi Europa are nevoie de noi în România. Noi, moldovenii, ştim cât valorează libertatea, siguranţa dorinţa de a face parte din familia europeană, iar aceia dintre noi care suntem şi cetăţeni români pot vota în acest sfârşit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câştigat deja România, dar care e ameninţat acum", a afirmat Maia Sandu.

Ea i-a urat succes lui Nicuşor Dan în alegerile prezidenţiale.

"Succes, Nicuşor Dan! Îţi admir decenţa, rezistenţa, respectul pentru adevăr. Nu e uşor în vremuri populiste, dar e cu atât mai important să facem ce trebuie pentru România şi pentru Republica Moldova.Succes, România, sora noastră bună? Contăm pe tine în Europa. Şi tu contează pe noi", a mai declarat Maia Sandu.

Nicuşor Dan şi George Simion se cor confrunta, duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Doamna,

    Noi romanii dorim ca in tara nostra Romania sa ne fie respectata libertatea, sa avem parte de dreptate in tara noastra, dorim sa traim in spiritul traditiilor noastre, cu credinta in Dumnezeu si in sfanta biserica, dorim sa ne educam umasii asa cum am fost si noi educati, in spiritul familiei si al normalitatii, ne dorim ca Romania sa redevina o tara curata, fara invazia drogurilor. Noi romanii dorim ca cei care ne conduc sa respecte Constitutia si legile tarii si mai ales sa-si respecte juramantul si sa lupte pentru "propasirea materiala si spirituala" a noastar a romanilor, nu a strainilor si a lor.  

    Noi doamna ne dorim aici o tara a noastra, Romania romaneasca din nou. Si dorim ca romanii sa conteze in tara lor nu numai la alegeri. Sa conteze intotdeauna si, si la UE si.. Si noi romanii dorim pacea in lume si in Ucraina si nu suntem de partea celor care au pornit si alimenteaza acest razboi de langa Moldova.  

    Si noi romanii dorim binele poporului frate si Moldovei.  

    Cei care au condus pana acum, a caror exponent este cel pe acre spuneti ca il veri vota, au dus tara in pragul prapastiei si cu el nu avem niciun temei sa afirmam ca tara se va redresa curand.

    Asa ca doamna, noi romanii va dorim binele. Ar trebui ca si conducerea Moldovei si.. sa votati pentru binele nostru, al romanilor si, mai ales, sa votati pentru o Romanie a romanilor.  

    1. Mulți proști in țara asta...și proști grămadă. Când mai aberezi idei suveraniste Mesianice pe aici vorbește în numele tău. "Noi românii" și te referi la prostiile din capul tau...nu știi tu in halucinația ta penibilă ce ne dorim noi românii cu mai mult de 10 clase cu adevărat. Mergi la biserică și linge icoane (obiecte) crezând că aia e religie -tu care nu ai citit în viața ta Biblia - crezi in continuare că dacii erau ortodocși și mâncau mămăligă așa cum chiar crezi in prostia ta, votează Calin Georgescu și distruge țara asta de tot dar te rog .NU mai vorbi tu un halucinant în numele nostru..."noi românii"

      acid esti,fratele meu!!

      poti fi prost cu multe masterate si doctorate,depinde de domeniul unde activezi! 

      daca esti matematician si activezi in administratie,poti fi mai prost decat un administrator de firma de 10 oameni cu liceul,,cu siguranta!

      campurile vectoriale nu te ajuta la asta,te pot face si cleptoman dupa unele hartii filigramate! 

      E si el exponentul celor care nu reusesc desi vantura diplome si medalii.Si nu reusesc nu cu'plebea',nu reusesc in mediile in care diplomele sunt pretuite.Asta-i face sa aiba acest tip de discurs fascistoid.E vorba de traumele provocate de personalitatea stearsa,increderea stirba manifestata doar prin online.

      Ai dreptate. Nu îmi place de Nicușor. Nu îmi place nici Simion. Nu îmi place niciun politician. Orice om serios și profesionist este profesionist in domeniul lui. Nu se face politician. Dar urăsc fanaticii lor se ambele tabere. Aia care cred că Nicușor că schimba ceva: nu face nimic. Și mai ales suveraniștii care depășesc limita penibilului și care spun "noi" la toată lumea. Nu! Nu toți românii sunt suveraniști care se uită în gură unor cabotini. Ești fanatic? Bine. Fii la tine acasă și nu mai regurgita prostiile online

      Paii, eu vorbesc in numele nostru, al romanilor cinstiti si drepti, de omenie, eu nu vorbesc in numele celor ca tine. Asa cum gandesti, nu considera ca faci parte din din poporul roman.

      Așa e. Dacă ai dreptate, ai dreptate. Dar nu reușesc în mediile alea unde diplomele contează pentru că și acolo tot "pleaba" decide. Tot Simionii sunt și acolo. Și mai ales factorii de decizie toți sunt niște Georgescu multiplicați. Ai dreptate! Ce nu înțeleg este cum cei ca tine, cu diplome susțin o pleavă de adunături ca AUR: interlopi, galerii, georgiștii, reserviști dubioși, fani ai lui Pavel Coruț. Asta nu înțeleg. Nu zic să îți placă Nicușor. Nici mie nu îmi place. Dar nu spuneți unul de anularea votului. Nu! Voi vreți Simion și ceata de dubioși din spatele lui. Nu Simion e problema. E tânăr și nu e prost prost. Finanțatorii lui sunt problema. De unde obtuzitatea asta a voastră? De ce? Credeți în efectul de catharsis / pasăre phoenix? Sau e doar necazul bătrâneței?sunteți bătrâni, nimic nu mai merge, nefericiți și singura fericire rămasă e să îi vedeți și pe alții nefericiți. Așa este, nu? Și nici voi nu ați reușit nimic in mediile în care diplomele chiar contează...

      Eu am 32 de ani, dar sunt roman.

      Razboiul criminal l-au pornit rusii. Te dau dracului si pe tine si pe Pvin si pe calin georgescu si pe george simion. Votez NICUSOR DAN.

    ma constipa cand o aud si vad pe acesta mare presedinta,care ar trebui sa abdice si sa ceara unirea cu Romania,daca si asa le dam curent,gaze de pomana,asta ce stim noi de la teveu,suntem buni sa le dam cetatenie ,locuri gratuite la studiu,ei,nimic,nimic!!

    Hahaha ajutorul se intoarce

    toti romanii de oriunde in lume sa tina minte o singura declaratie:

    "Ne vom ocupa de voi. Individual" - George Simion, referindu-se la cei ce il sustin pe Nicusor Dan.  

    Asta e declaratie de Dictator in devenire, aliat al lui Putin, si extrem de inversunat dusman al UE si NATO.  

    Nu lasati un pui de dictator sa se ridice ca distruge poporul roman!  

    Ban.Cher.Vali 

    1. aaa.. inca ceva.

      Ca om ce sustine ratiunea si democratia (reprezentate in alegerile politice de acum de Nicusor Dan) ma simt amenintat de declaratii gen "ne vom ocupa de voi, individual".  

      Simion tocmai si-a garantat prin aceste cuvinte ca va pierde cursa prezidentiala.  

      Nu imi place sa fiu amenintat.  

      Amenintatorii (cu apucaturi de dictatori mici, in devenire) sunt decapitati din viata publica.  

      Cu manuta mea.  

      Simion tocmai si-a ratat vocatia de mare om de stat tragand de volan spre Putin, Rusia, FSB, forte intunecate si IN BAZA UNOR AMENINTARI COMPLET NEDEMOCRATICE.  

      Asta costa Simioane... Pe mine NIMENI nu ma ameninta fara sa fie efectiv pulverizat din viata publica.  

      wa it and see, golane....  

      Ban.Cher.Vali 

      ai citit tot articolul sau ai citit doar titlul?

      te rog citeste toata declaratia si apoi exprima te! 

      ce se intampla cu aurul,ala care ne spuneai ca e mai slab mult decat hartia dolar? 

      mai creste?

      S a inventat tiparnita si pt AUR,sau acum ca au reusit sa l faca din plumb in Elvetia in accelerator,o sa scada? 

      Ieri faceai pe atotstiutorul, acuma faci pe victima. GS se referea la politicieni, presa mercenara si influenzeri platiti de partide si onguri din bani publici. In afara de boogieman-ul cu Rusia si China mai stii si altceva? Adica in afara de strawmen si ad hominems (sofisme) mai stii si altceva?

      Ești cel mai amuzant pacient de pe site-ul ăsta. Îmi înseninezi viața. Keep going :) Acum te amenință personal Simion :))

      Vezi ca ai scapat unghia aia cu care sarezi pe Caps

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0587
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4330
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4144
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9912
Gram de aur (XAU)Gram de aur478.6971

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb