Mandelson s-a oferit să-l ajute pe Epstein cu o viză rusească în Franţa

O.S.
Internaţional / 6 februarie, 13:54

Sursa foto:Wikipedia/Peter Mandelson

Sursa foto:Wikipedia/Peter Mandelson

Lordul Peter Mandelson i-a propus lui Jeffrey Epstein să-l ajute să obţină o viză rusească, pe care finanţistul o plănuia pentru a întâlni fete tinere la Moscova, potrivit documentelor publicate de Guvernul american, conform News.ro.

Nu există dovezi că politicianul britanic ar fi fost la curent cu scopul real al vizei, însă unele e-mailuri indică faptul că călătoria a fost anulată deoarece viza nu a putut fi obţinută, scrie sursa.

Epstein a murit în celula sa în 2019, înainte de a fi judecat pentru trafic de minore în scop de exploatare sexuală la nivel global, notează News.ro.

Lordul Mandelson, care a fost ministru de rang înalt în guvernele lui Tony Blair şi Gordon Brown, şi-a dat demisia din Camera Lorzilor săptămâna aceasta, după publicarea noilor documente care au arătat amploarea relaţiei cu Epstein, relatează aceeaşi sursă.

Motivul principal al călătoriei planificate a lui Epstein la Moscova în 2010 rămâne necunoscut, însă e-mailurile sugerează că intenţiona să se întâlnească cu femei în timpul vizitei, conform News.ro.

La 9 noiembrie 2010, Epstein i-a trimis un e-mail lui Jean-Luc Brunel, un colaborator apropiat şi agent de manechine, în care preciza că intenţionează să meargă la Moscova în săptămâna următoare, potrivit sursei.

Brunel, care s-a sinucis în 2022 în timp ce era anchetat pentru trafic de minore în scop de exploatare sexuală, i-a răspuns că „eu îmi obţin viza”, scrie News.ro.

E-mailuri din aceeaşi zi arată că Epstein l-a întrebat pe Mandelson, care părăsise Guvernul de şase luni, dacă îl poate ajuta să obţină o viză rusească, notează sursa menţionată anterior.

Afându-se în Franţa, Epstein i-a transmis lui Mandelson că „n-am viză pentru Rusia, este zi liberă la Paris azi. Ai vreo idee cum să obţin una?”, relatează News.ro.

Documentele publicate de Departamentul american al Justiţiei sugerează că lordul Mandelson a răspuns câteva ore mai târziu, arătând că este dispus să-l ajute, conform sursei. La acel moment, Epstein îşi ispăşise deja pedeapsa cu închisoarea pentru incitare la prostituţie cu o minoră, potrivit News.ro.

Nu există dovezi care să arate că Mandelson l-ar fi întrebat pe Epstein de ce avea nevoie de viză pentru a vizita Rusia atât de rapid, scrie sursa. A doua zi, Mandelson i-a trimis din nou un e-mail lui Epstein, informându-l că unul dintre asociaţii săi „îl ajută cu viza”, notează News.ro.

Datele călătoriilor planificate de Epstein la Moscova coincid cu perioadele schimbului de e-mailuri privind obţinerea vizei, relatează sursa menţionată.

În ziua în care Epstein i-a cerut ajutorul lui Mandelson, finanţistul i-a trimis un e-mail unei femei din Rusia, întrebând dacă avea „veşti”, conform News.ro.

Aceasta i-a răspuns mai târziu în aceeaşi zi: „Vreau cu adevărat să am pe cineva foarte drăguţ pentru tine în curând, lucrez la asta!”, adăugând: „Am vreo zece prieteni cu care lucrez la asta acum”, scrie News.ro.

Ea menţiona, de asemenea, o femeie despre care spuneau că „se va întoarce la Moscova în câteva zile”, conform sursei.

Trei zile mai târziu, Epstein îi scria femeii că speră că „vom reuşi săptămâna viitoare, dacă avem noroc”, scrie News.ro.

Femeia i-a răspuns menţionând o tânără de 22 de ani, faţă de care Epstein spusese anterior că nu este interesat: „Ştiu că nu ţi-a plăcut fotografia cu (cenzurat), 22 de ani, dar dacă te răzgândeşti, anunţă-mă, ea este foarte, foarte drăguţă şi dulce, tocmai din Moscova. Sunt 90% sigură că va fi interesată”, notează News.ro.

Ea continua să descrie o altă femeie „superbă” care era „cu adevărat interesată” şi preciza că „i-au spus tot şi ea e complet în regulă”, relatează sursa.

Mai târziu în aceeaşi zi, ea i-a trimis o fotografie cu o altă femeie „care vrea să fie actriţă, a studiat design şi a fost gimnastă”, adăugând că a „intervievat-o” şi că aceasta era „cu adevărat drăguţă şi interesantă”, afirmând că „se împrieteneşte cu ea şi vom avea o discuţie în curând!”, conform News.ro.

Ea menţiona un brunch planificat cu o altă persoană, despre care Epstein părea că primise deja o fotografie, potrivit sursei.

"Ea îşi aduce prietena, să sperăm că arată bine! Vom face poze”, scria ea în e-mail, mai arată sursa.

De asemenea, ea i-a cerut lui Epstein să „ne anunţi în ce zi soseşti, ca să vin cu (cenzurat)”, notează News.ro.

"Sunt foarte entuziasmată de invitatele tale, mă duc la sala de sport acum ca să fiu pregătită!!!”, îşi încheia ea mesajul, relatează sursa.

Epstein i-a răspuns că nu era „nicio fotografie ataşată”, iar ea a revenit cu mesajul: „scuze... iată fotografia! Nu e cea mai bună, aşa că am găsit şi altele pe pagina ei de Facebook”, conform News.ro.

Numeroase e-mailuri sugerează că Epstein plănuia să zboare de la Paris la Moscova în zilele următoare după acest schimb de mesaje, scrie sursa menţionată. Documentele arată că Mandelson l-a vizitat pe Epstein la Paris în ziua discuţiei, notează News.ro. La 11 noiembrie, Epstein i-a trimis un e-mail prietenului său apropiat Jes Staley, spunând că „Petie (diminutivul lui Peter Mandelson) şi alţii vin la Paris în acest weekend”, conform News.ro.

Pe 12 noiembrie, Mandelson a primit un e-mail cu subiectul „Paris”, în care se arăta: „Salut Peter, Valdson, şoferul lui Jeffrey, te va lua azi de la gară, ne vedem astă seară!”, scrie aceeaşi sursă. Nu există nicio dovadă că Mandelson ar fi ştiut motivul pentru care Epstein voia să viziteze Rusia, notează News.ro.

Documentele arată că vizita la Moscova a fost în cele din urmă anulată din cauza întârzierilor la obţinerea vizelor necesare, relatează News.ro.

La 15 noiembrie, un asociat al lui Mandelson, care îl consilia pe asistentul lui Epstein cu privire la vizele ruseşti, l-a întrebat într-un e-mail dacă acestea au fost obţinute, conform News.ro.

Lordul Mandelson a declarat că nu a fost complice şi nu a avut vină în infracţiunile lui Epstein şi şi-a prezentat scuze fetelor şi femeilor care au suferit, mai notează sursa. Jean-Luc Brunel a negat constant că ar fi făcut ceva greşit, conform sursei. Apariţia numelui într-un dosar Epstein nu demonstrează, în sine, că cineva a comis vreo infracţiune, scrie News.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5529
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8630
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.6689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb