Marcel Ciolacu: „Am făcut cel mai mare pas din cariera mea politică. Am venit acasă”

A.B.
Politică / 7 decembrie, 10:51

Marcel Ciolacu: „Am făcut cel mai mare pas din cariera mea politică. Am venit acasă”

Candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, a votat duminică într-o secţie amenajată într-o şcoală din municipiu, fiind însoţit de primarul Constantin Toma şi de mai mulţi lideri social-democraţi locali. Ciolacu a afirmat că revenirea sa în politica buzoiană reprezintă „cel mai mare pas” din cariera sa.

„Am mers la vot ca orice buzoian, alături de buzoieni, şi îmi doresc pentru mine, pentru buzoieni, pentru noi, acasă, un trai mai bun atât în prezent, dar mai ales e timpul de a clădi împreună un viitor mai bun. Trebuie să recunoaştem că municipiul Buzău este motorul economic al judeţului şi, dacă vrem să aducem schimbări majore, de fond, şi reforme, acest lucru nu poate fi realizat decât printr-un parteneriat real cu municipiul Buzău şi, normal, cu celelalte autorităţi. Sunt domenii esenţiale precum sănătatea, educaţia, transportul în comun şi, pentru a fi eficienţi şi pentru a avea servicii mai bune şi costuri mai mici, trebuie să facem acest parteneriat”, a declarat Ciolacu.

El a subliniat necesitatea accelerării dezvoltării judeţului:

„Buzăul are nevoie de un plan de dezvoltare, de un ritm mai alert, are nevoie de experienţă, expertiză, determinare şi foarte mult bun-simţ.”

În ceea ce priveşte Autostrada Moldovei, Ciolacu a afirmat că aceasta reprezintă o oportunitate strategică ce nu trebuie ratată:

„Autostrada Moldovei a adus şi aduce foarte multe oportunităţi, mai ales economice, judeţului Buzău. Noi trebuie să ne implicăm şi să nu scăpăm aceste oportunităţi.”

El i-a îndemnat pe buzoieni să meargă la urne:

„Îmi doresc să vină cât mai mulţi buzoieni la vot, pentru că doar aşa apărăm democraţia, indiferent cu cine votează.”

La final, candidatul PSD a descris momentul ca fiind unul de cotitură în traseul său politic:

„Am făcut cel mai mare pas din cariera mea politică. Am venit acasă.”

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Marcelino, orice pas al tău în politică ne costă enorm ! Trăiește pe picoarele tale , altfel vom muri cu toții și vei trai singur pe lume.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Deschideți covrigaria din nou .. Ai distrus România borfașule …

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ați auzit !!! Este nevoie de experiență, expertiză și FOATRE MULT BUN-SIMȚ !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0919
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3707
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4427
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8310
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4969

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb