Marea Britanie investighează cum foloseşte o companie datele personale ale votanţilor

Alexandra Cismaru
Politică / 5 martie 2017

Marea Britanie investighează cum foloseşte o companie datele personale ale votanţilor

Organismul britanic pentru protecţia vietii private lansează o anchetă privind modul în care sunt colectate şi exploatate datele personale ale votanţilor, a căror utilizare ar fi fost un factor cheie în victoria lui Trump şi a votului pentru Brexit, potrivit The Guardian.

Biroul Comisarului pentru Informaţie (ICO) intervine astfel după ce săptămâna trecută Observer a scris că o companie de tehnologie deţinută parţial de un miliardar american a jucat un rol cheie în campania de convingere a britanicilor să părăsească Uniunea Europeana (UE).

Purtătoarea de cuvânt a ICO a confirmat că a abordat compania în legătură cu modul de operare al acesteia: "Avem îngrijorări în privinţa folosirii de către Cambridge Analytica a datelor personale şi suntem în contact cu organizaţia".

Compania, care are birouri în Londra, New York şi Washington, foloseşte analiza datelor pentru a crea profile sofisticate ale diferitelor persoane pentru a prezice cum ar putea vota.

Deţinută parţial de miliardarul american Robert Mercer, compania susţine că a jucat un rol influent în alegerile din SUA, folosind capacităţile de analiză a datelor pentru a identifica segmentele decisive de alegători.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb