MARIO DRAGHI: "BCE va acţiona dacă inflaţia nu îşi revine"

I.A.M.
Internaţional / 18 iunie 2019

Mario Draghi (Sursă foto: Twitter)

Mario Draghi (Sursă foto: Twitter)

Banca Centrală Europeană (BCE) îşi va relaxa şi mai mult politica dacă inflaţia nu revine în apropiere de obiectivul ţintă, a declarat astăzi preşedintele BCE, Mario Draghi care a alimentat astfel aşteptările privind noi măsuri de stimulare monetară în zona euro în următoarele săptămâni, transmite Reuters.

Obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) este o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Însă, Oficiul european de statistică (Eurostat) a anunţat luni că în luna mai 2019 inflaţia în zona euro a coborât până la 1,2%, cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni, de la un nivel de 1,7% înregistrat în aprilie 2019, scrie Agerpres.

"În absenţa unei îmbunătăţiri, astfel încât o convergenţă sustenabilă spre obiectivul nostru de inflaţie să fie ameninţată, vor fi necesare noi stimulente" a declarat Mario Draghi cu ocazia forumului anual al BCE organizat la Sintra, Portugalia. Draghi a subliniat că BCE poate să coboare şi mai mult dobânzile, să îşi ajusteze comunicarea avansată, şi să adopte măsuri care să compenseze eventualele efecte secundare ale dobânzilor negative.

"Vom utiliza toată flexibilitatea permisă în cadrul mandatului nostru pentru a ne îndeplini mandatul, şi vom face acest lucru şi pentru a răspunde la orice provocare la adresa stabilităţii preţurilor în viitor", a subliniat Draghi, conform Agerpres.

Pieţele financiare au reacţionat imediat la declaraţiile lui Mario Draghi, pe care le-au interpretat ca mesaje în favoarea stimulării monetare a economiei, astfel că moneda euro s-a depreciat cu un sfert de procent în raport cu dolarul iar randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale cu scăzut, multe în teritoriul negativ.

"Draghi a deschis uşa pentru o scădere a dobânzilor şi un nou ciclu de relaxare monetară (QE)" a estimat Neil Wilson, analist la Markets.com.

Analiştii mizează acum pe o reducere de ordinul a 15-20 de puncte de bază pentru dobânda la depozite practicată de BCE, dobândă care este deja la nivelul de minus 0,40%, o modificare semnificativ comparativ cu situaţia de la începutul anului, când analiştii mizau pe o majorare a dobânzilor, scrie Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0472
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3797
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9083
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.4081

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb