Abonament gratuit
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

MARIUS BUDĂI, FOST MINISTRU AL MUNCII:"Vom respinge în Parlament ordonanţa de urgenţă privind etapizarea dublării alocaţiilor"

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică /

Actul normativ aprobat de Guvern la sfârşitul săptămânii trecute prin care s-a dispus dublarea alocaţiilor copiilor în mod etapizat, până la sfârşitul anului 2022, deşi conform legii adoptată de Parlament şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis trebuia să aibă loc în anul curent, a iscat nemulţumire în rândul politicienilor de stânga, dar şi în mijlocul societăţii civile, care se confruntă cu neajunsuri financiare din cauza crizei economice generată de pandemia Covid-19.

Referitor la ordonanţa de urgenţă aprobată de Cabinetul Orban, care a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ şi avizată favorabil cu observaţii privind neconstituţionalitatea unor texte de către Ministerul Justiţiei, deputatul social-democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a declarat pentru Ziarul BURSA:

"Guvernul are bani pentru achiziţii la preţuri enorme, dar pentru copiii României nu sunt bani. Din punctul nostru de vedere, vom abroga această ordonanţă în Parlament, cu atât mai mult cu cât în avizele Ministerului Justiţiei şi Consiliului Legislativ sunt enumerate câteva motive de neconstituţionalitate. În prima şedinţă de Birou Permanent a Camerei Deputaţilor, voi solicita grupului parlamentar PSD să sprijine dezbaterea urgentă a acestui act normativ şi respingerea lui".

Fostul ministru al Muncii a precizat că, deşi Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, susţine că nu are în buget veniturile necesare pentru dublarea alocaţiilor copiilor, dintr-o simplă analiză a bugetului asumat de guvernul Orban în Parlament se poate constata că actualul Cabinet a suplimentat cu 13 miliarde lei alocarea pentru capitolul de cheltuieli cu bunuri şi servicii, comparativ cu execuţia bugetară a guvernului PSD la 10 luni în anul 2019.

"Deşi liberalii au susţinut că vin cu un guvern mai suplu, care va cheltui mai puţini bani publici cu funcţionarea administraţiei centrale, constatăm că în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Cu 16 ministere faţă de cele 28 ale guvernării PSD, Cabinetul Orban a alocat în plus 13 miliarde lei la capitolul cheltuieli cu bunuri şi servicii", a reiterat Marius Budăi.

Fostul ministru al Muncii precizează că, deşi Guvernul susţine că nu are bani pentru dublarea alocaţiilor copiilor, membrii Cabinetului Orban au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute un memorandum prin care 500 milioane de lei din buget, din taxele şi impozitele cetăţenilor, românilor merg direcţionat către trei companii de asigurare a creditului comercial, cu acţionari străini.

"Simplu spus, ca urmare a lobby-ului direct făcut la Guvern de către beneficiari, jumătate de miliard de lei sunt transferaţi din buget în conturile acestor firme pentru plata daunelor generate de neîncasarea facturilor la timp. Este o bătaie de joc pentru 9 milioane de copii, dascăli şi pensionari. Pe de o parte se afirmă că nu sunt bani pentru mărirea alocaţiilor, salariilor profesorilor şi pensiilor, conform legii, iar pe de altă parte nu există sedinţă de Guvern în care să nu auzim că a fost adoptată vreo inginerie financiară, prin care miliarde de lei pleacă din bugetul de stat către interese financiare private", susţine deputatul social-democrat.

Mai mult, Marius Budăi afirmă: "Este o guvernare hoaţă, pe datorie. O guvernare care a amanetat viitorul cetăţenilor români pentru următorii 10 ani prin cele peste 100 miliarde lei împrumutaţi în doar 9 luni. Nimeni nu ştie unde au fost folosite aceste împrumuturi record, în condiţiile în care majoritatea companiilor româneşti intră în insolvenţă sau faliment iar pentru populaţie - zero măsuri de creştere a veniturilor".

Părinţii dau în judecată Guvernul Orban

În sensul celor exprimate de fostul ministru al Muncii, militează şi reprezentanţii societăţii civile. Astfel, grupul de părinţi "Uniţi, ne apărăm drepturile copiilor", care numără peste 18.000 de familii, susţine că Guvernul încalcă în mod flagrant dreptul copiilor din România de a beneficia de legea prin care alocaţia de stat le-a fost dublată. Părinţii solicită ca legea aprobată de Parlament, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial să fie pusă în aplicare de îndată de către actualul Guvern.

2600 de membri ai grupului de părinţi şi-au dat acordul pentru deschiderea unei acţiuni în instanţă, prin care judecătorii sunt chemaţi să decidă obligarea Guvernului la plata dublată a alocaţiilor, dar şi plata retroactivă a acestora, de la momentul în care legea a fost publicată în Monitorul Oficial, în luna ianuarie.

"Nu vrem drepturi acordate etapizat, pentru că nici noi nu plătim, în etape, doar procente pe care le stabilim noi după avem chef, din taxele şi impozitele pe care le datorăm statului. Noi, din septembrie, când se pare că şcoala se va desfăşura tot online, va trebui să cumpărăm copiilor calculatoare sau tablete pentru că, în primul rând noi, părinţii, trebuie să apărăm dreptul la educaţie al viitorului acestei ţări. Iar pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă avem, sau nu, banii necesari. În numele părinţilor de pe grup şi credem noi, în asentimentul tuturor părinţilor din această ţară, vă transmitem că ne-am săturat ca pentru copiii noştri să nu se găsească niciodată bani la buget, tot aşa cum nu sunt bani nici pentru sănătate, cultură, educaţie, etc.. Cerem guvernului PNL să înceteze să ne mai sfideze şi să ne trateze ca pe angajaţii săi. Nu ei ne plătesc nouă salariile, ci noi le plătim lor salarii pe care, de fapt, nici nu şi le merită. Cerem guvernului PNL să respecte legea promulgată de preşedintele "său"! Cerem PNL-ului să respecte deciziile CCR", se arată într-o scrisoare deschisă adresată de membrii grupului de părinţi guvernului Orban şi Parlamentului.

Ei susţin că o dublare etapizată a alocaţiilor copiilor nu va avea niciun efect peste doi ani în condiţiile în care preţurile cresc zilnic la toate produsele sub impactul crizei economice generate de pandemia Covid-19.

"Cerem atât PNL-ului cât şi PSD-ului să nu se mai folosească de noi şi de copiii noştri în scop electoral. Sunteţi acolo ca să ne reprezentaţi şi să ne administraţi viitorul, nu să faceţi jocuri politice care să vă reasigure mandatele, pensiile speciale şi alte avantaje pe care aveţi grijă, cu minunţiozitate, să vi le acordaţi. Ne-am săturat de jocurile voastre de culise, de circul din ţară şi de incapacitatea voastră de a reclădi România. Copiii noştri, viitorul acestei ţări, merită mai mult decât poziţia de cheltuieli de nedorit, cum sunt catalogaţi acum. Nu se poate să cereţi populaţiei obedienţă, să respecte reguli, iar voi să ne sfidaţi prin respectarea aleatorie sau parţială a legilor. Încetaţi să vă mai bateţi joc de noi", mai arată grupul de părinţi în scrisoare deschisă adresată Guvernului şi Parlamentului.

Ei ameninţă că, în cazul în care decidenţii politici nu vor respecta legile aprobate, vor formula acţiuni penale împotriva vinovaţilor.

Conform OUG aprobată vinerea trecută de Guvern, începând din luna septembrie, alocaţiile vor creşte cu 20%.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat că, după majorarea de la 1 septembrie, următoarele creşteri vor fi făcute etapizat, de două ori pe an: anul viitor la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, şi la fel în 2022.

Amintim că PSD a ameninţat guvernul Orban că în cazul în care nu va dubla alocaţiile copiilor şi nu va majora cu 40% punctul de pensie, va introduce o moţiune de cenzură. Liderii social-democraţi au stabilit, în şedinţa de joia trecută a Comitetului Executiv Naţional al PSD, ca documentul respectiv va fi depus la Parlament la jumătatea lunii august.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Adevărat și pertinent , dragi părinți, nu vă lasati! Suntem alături de voi!

    Nici măcar nu am citit articolul până la capăt.

    Dacă cele semnalate sunt reale, Bursa trebuie să semnaleze instituțiilor statului cu atributiuni in domeniu, sa ia masuri.

    Dacă asta nu se va întâmpla, este dovada clară ca Bursa "cardasrste". 

    Hai Budaiule, convingeti-ne ca aveti ouă tari!.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

21 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5487
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3705
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.6485

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie