Mark Rutte: „Securitatea Ucrainei este şi securitatea noastră”

A.G.
Politică / 13 mai, 18:03

Sursa foto: Facebook / MinPres Mark Rutte

Sursa foto: Facebook / MinPres Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele României, Nicuşor Dan, şi preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, la finalul Summitului B9, că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este şi va fi mereu o alianţă puternică şi că este nevoie de o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică, informează Agerpres.

Potrivit Agerpres, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a punctat că reuniunea care a avut loc la Palatul Cotroceni este „ferm ancorată în NATO şi în relaţia transatlantică”.

Conform aceleiaşi surse, referitor la Declaraţia Comună semnată de participanţii la Summitul B9, Rutte a reiterat ceea ce a fost scris în document, respectiv că „Rusia rămâne cea mai mare şi cea mai directă ameninţare a NATO”.

Secretarul general al NATO a declarat că, în discuţia cu Volodimir Zelenski, liderii prezenţi la summit au dezbătut ce măsuri suplimentare pot fi luate pentru sprijinirea Ucrainei, transmite Agerpres.

„O Ucraină puternică azi şi mâine este modul în care poate fi oprită agresiunea rusă (...) Securitatea Ucrainei este şi securitatea noastră”, a arătat Mark Rutte, potrivit Agerpres.

Totodată, Rutte a nuanţat că „o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică înseamnă alături de SUA”, informează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. nu știu cîte miliarde EUR pagubă anuală, ne-o provocat Rutte cu opunerea sa la aderare la Schengen !

    rușine ! 

    1. ...

      Rutte extinde insecuritatea spre vestul Europei! A gasit el terenul moale si acolo insista cu B9 acesta infam al lui Iohanis! Maghiar a facut o miscare desteapta si mentine avantajul tarii ca nu participa la cheltuieli de razboi!

    Feriti-va mai mult de ucraineni decat de rusi. Cu rusii te mai intelegi, dar ucrainenii sunt ceva fereasca Dumnezeu, foarte rai ---

    1. Cand ne dau mujicii Tezaurul si Basarabia luate cu japca “ne intelegem” cu ei…pana atunci sa-i popeasca Ucrainienii pana la ultimul mujic:-)

      Mult slavita casa regala, dupa ce a bagat Romania intr un razboi dezastruos in care era sa piara ca stat a 'salvat tezaurul' la aliatii rusi care au facut apoi revolutie etc...

    Decat razboi mai bine ne-am alia cu rusii. uniunea EU-Rusia, tehnologia germana plus piata EU si resursele rusesti=racheta.

    In plus de asta n-ar mai suferi cei pro rusia din RO lol. 

    cum era replica din filmul ala bun, "suntem în securitate!".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2556
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5142
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7432
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0797
Gram de aur (XAU)Gram de aur657.5752

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb