MarketWatch: Strategy continuă să îşi majoreze deţinerea de Bitcoin, aflată pe pierdere, pe măsură ce preţurile scad

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 februarie

MarketWatch: Strategy continuă să îşi majoreze deţinerea de Bitcoin, aflată pe pierdere, pe măsură ce preţurile scad

Compania a vândut noi acţiuni pentru a cumpăra Bitcoin în valoare de 40 milioane de dolari, chiar dacă deţinerile sale totale sunt pe pierdere cu peste opt miliarde de dolari, potrivit publicaţiei americane

Preşedintele executiv al Strategy, Michael Saylor, a rămas fidel strategiei anunţate, compania continuând să achiziţioneze Bitcoin, chiar dacă pierderile aferente deţinerilor sale se amplifică, scrie MarketWatch.

Compania a anunţat noi achiziţii de Bitcoin chiar în momentul în care criptomoneda, care are un declin puternic faţă de recordul istoric din octombrie anul trecut, îşi relua scăderea, Strategy majorându-şi astfel expunerea, în condiţiile în care deţinerile sale sunt cu circa opt miliarde de dolari sub nivelul de piaţă, mai notează sursa menţionată.

Însă preşedintele executiv Michael Saylor - cel care a condus compania de software, cunoscută anterior sub numele de MicroStrategy, pe drumul transformării sale într-un vehicul axat pe Bitcoin, în urmă cu aproape şase ani - îşi menţine angajamentul. În vreme ce, pe Wall Street, au început să apară îngrijorări potrivit cărora este posibil ca societatea să fie nevoită să vândă Bitcoin dacă preţurile continuă să scadă, el a declarat, la începutul acestei luni, că Strategy nu va vinde şi că intenţionează să cumpere în fiecare trimestru, pe termen nedefinit.

Potrivit unui document depus la SEC (Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse din SUA), Strategy a atras 39,7 milioane de dolari prin vânzarea a 297.940 de acţiuni ordinare, compania utilizând ulterior fondurile pentru a achiziţiona 592 de Bitcoin în săptămâna încheiată la 22 februarie, la un preţ mediu de 67.286 de dolari pe unitate, mai notează MarketWatch.

Între timp, cotaţia Bitcoin a scăzut cu 4,4% luni, declin ce a continuat ieri, preţul celei mai vestite criptomonede a lumii fiind de 63.290 de dolari, ieri la ora 13:00 (a României).

Acţiunile Strategy au închis în scădere cu 5,6% prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, după ce deja se prăbuşiseră cu 24,6% pe parcursul unei serii de cinci săptămâni consecutive de declin, până vinerea trecută, îndreptându-se, în această lună, către o serie de opt luni consecutive de pierderi, perioadă în care au consemnat un recul de 69,4%.

În urma celor mai recente achiziţii, Strategy deţinea un total de 717.722 de Bitcoin la 22 februarie, cumpăraţi la un preţ mediu de 76.020 de dolari fiecare. La preţurile de ieri, valoarea deţinerilor companiei era cu 8,2 miliarde de dolari sub costul de achiziţie.

Deşi preţul mediu de achiziţie al deţinerilor sale de Bitcoin a scăzut de la 76.027 de dolari în urmă cu o săptămână, în condiţiile în care poziţia a fost majorată, iar preţurile Bitcoin au continuat să scadă, pierderea aferentă deţinerilor era de aproximativ 6,1 miliarde de dolari la începutul săptămânii trecute, conform MarketWatch.

De la recordul din octombrie anul trecut de 126.186 de dolari (conform datelor Investing.com) şi până ieri, Bitcoin a înregistrat o scădere de circa 50%, declin marcat de o volatilitate accentuată, lichidări masive ale poziţiilor cu efect de levier şi un sentiment general de evitare a riscului, care a determinat o corelare mai strânsă a pieţei cripto cu unele zone ale pieţelor de acţiuni aflate în scădere. În plus, presiunile macroeconomice, precum îngrijorările privind creşterea economică globală şi incertitudinea privind perspectivele ratelor dobânzilor, au împins investitorii către active tradiţionale de refugiu, precum aurul, în timp ce lipsa clarităţii în materie de reglementare, în special în SUA, a afectat încrederea investitorilor în zona cripto, conform unui articol apărut recent în Coindesk.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Bitcoin nu poate fi sustinut si ridicat cu banii micilor diletanti planetari si ai fondurilor de risc. E nevoie de institutionali gen fondurile de investitii, dar mai ales fondurile de pensii la sustinere, fonduri care sa creeze pozitii long, a la long. Daca nu apare legislatie pentru ca acest fenomen sa se intimple, povestea bitcoin isi pierde stralucirea.

    1. Miscare disperata a Strategy... tu ai pierdere de 8 mld si cumperi de 40 de mil...

      Nu cred ca asa dai un semnal strong... 

      pestele mare in ape tulburi se prinde,pretul energiei nu trebuie sa scada, consum mare insemna minerit.centru de date ,situatia este incerte, barilul de petrol a ajuns la 55 $,pretenii lui trump au intrat pe pierderi atunci a trimis portavioanele in oceanul Indian , pretul a crescut,

      un vinzator de iluzii acest Saylor

    Nimic nou. Și eu, ca mic investitor de retail, îmi ajustez prețul mediu de achiziție pentru o acțiune din portofoliu atunci când scade, plasând ordine suplimentare de cumpărare. Ideea este ca, atunci când prețul începe să crească, costul meu mediu să fie cât mai aproape de minim.

    1. când a scăzut de la 120k ai cumpărat la 119k. Briliant....

      O actiune a unei companii aduce beneficii reale, bitcoinul nimic.

      MicroStrategy ne arata ca strategia e valabila si pentru investitorii micro. Nu doar pentru cei mici.

      Cine investeste intr-o firma micro? Investitorii nano. (De la "na-ti-o tie!") :) 

    ENRON 2.0…”if you like it at 120K, you will love it at 60k”:-)

    1. Enron...corect

    Cand ajunge la zero ma apuc si eu sa cumpar :D

    1. am servit ieri o sticla de vin de ceptura si 8 mici,sa-mi mai treaca supararea ca a scazut bitcoinul asa de mult,il am de la 90.000dolari,bine barem ca am cresteri pe MU

      Pe cine ai servit? Nu neaparat cu nume si prenume.

      Vinul de Ceptura e ceva exclusivist, pentru elite. Iar micii, si escargots, sint pentru gurmeți.

      Ne bucuram, draga Dinu, ca, desi pensionar special, continui sa fi util societatii din postura de ospatar. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0949
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4419
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8931
Gram de aur (XAU)Gram de aur713.6591

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb