Markit Economics: Industria şi serviciile din zona euro s-au consolidat în iulie

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 25 iulie 2014

Producţia industrială şi serviciile din zona euro s-au consolidat în luna iulie, potrivit Markit Economics din Londra.

Indicele Purchasing Managers (PMI), prin care Markit Economics măsoară evoluţia comună a celor două domenii menţionate, a crescut la 54 de puncte în iulie, de la 52,8 în iunie. Analiştii estimau un indice PMI de 52,8 puncte şi pentru luna curentă.

Luna aceasta, indicele a revenit la nivelul maxim al ultimilor trei ani, consemnat în aprilie. Indicele a depăşit 50 de puncte pentru a 13-a lună consecutiv, ceea ce semnalează expansiune.

Indicele Markit referitor doar la sectorul producţiei industriale a ajuns la 51,9 puncte în iulie, de la 51,8 în iunie, iar cel privind sectorul serviciilor a urcat la 54,4, de la 52,8.

În urma publicării indicilor măsuraţi de Markit, euro s-a apreciat uşor: +0,04% la ora 10:40, pe piaţa din New York, la 1,3469 dolari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb