Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor (CATUC) a fost publicat, ieri, în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare în 15 zile calendaristice de la publicare, a anunţat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Noua legislaţie reprezintă una dintre cele mai ample reforme realizate în ultimii ani în domeniul urbanismului şi construcţiilor şi introduce proceduri simplificate pentru numeroase lucrări cu impact redus, se precizează în comunicat.
Unul dintre elementele esenţiale urmărite în cadrul Codului sunt procedurile simplificate, eficientizate, prin excluderea birocratizării excesive la anumite tipuri de lucrări şi prin responsabilizarea beneficiarilor, proiectanţilor şi executanţilor, informează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).
Astfel, pentru anumite categorii de lucrări, Codul introduce trei mecanisme simplificate în relaţia cetăţeanului cu primăriile în ceea ce priveşte anumite lucrări de amenajare interioară, exterioară şi de construire: lucrări care pot fi realizate fără formalităţi de autorizare, lucrări care pot fi executate în baza unui plan de amplasament şi lucrări pentru care este necesară doar notificarea autorităţii locale, transmite MDLPA.
În plus faţă de prevederile deja existente, prin care se puteau executa anumite lucrări fără autorizaţie de construire, vor mai putea fi realizate fără autorizaţie, printre altele, şi: montarea sistemelor individuale de încălzire, prepararea apei calde şi climatizare; montarea sistemelor fotovoltaice şi a panourilor solare pentru consum propriu, în condiţiile prevăzute de lege; anumite pergole, terase exterioare demontabile, ziduri de sprijin şi scări de acces în interiorul proprietăţii; anumite branşamente şi racorduri realizate în limitele proprietăţii, se mai precizează în comunicatul MDLPA.
O noutate importantă priveşte şi construcţiile-anexă aferente locuinţelor unifamiliale din mediul rural, care vor putea fi realizate fără autorizaţie dacă nu depăşesc cumulat 20 de metri pătraţi şi respectă reglementările urbanistice locale, potrivit sursei citate.
Codul simplifică, de asemenea, procedurile pentru amplasarea unor sisteme automate de colectare şi livrare a trimiterilor poştale, pentru servicii de curierat, pentru anumite lucrări de infrastructură şi amenajare, precum şi pentru intervenţii destinate securităţii la incendiu, conform aceleiaşi surse.
„Eliminarea autorizaţiei pentru aceste categorii de lucrări nu înseamnă eliminarea obligaţiei de respectare a normelor în domeniu. Beneficiarii, proiectanţii şi executanţii trebuie să respecte reglementările urbanistice, cerinţele tehnice privind calitatea în construcţii, legislaţia de mediu, regulile privind protejarea patrimoniului şi celelalte acte normative aplicabile. Răspunderea pentru respectarea acestor cerinţe revine beneficiarului, în solidar cu proiectanţii şi executanţii”, a precizat ministrul dezvoltării.
Pentru lucrările pentru care Codul instituie această obligaţie, recepţia la terminarea lucrărilor rămâne obligatorie, iar documentaţia tehnică trebuie inclusă în cartea tehnică a construcţiei şi în Registrul Naţional al Construcţiilor, fiind mandatorie elaborarea unui proiect întocmit de specialişti şi în cazul acestor lucrări, transmite sursa citată.
În zonele construite protejate, lucrările fără formalităţi vor putea fi realizate numai în condiţiile în care regulamentul local de urbanism permite acest lucru, se mai arată în comunicat.
„Astfel, pentru intervenţiile simple, cetăţeanul nu va mai fi obligat să parcurgă proceduri administrative disproporţionate faţă de complexitatea lucrării, iar autorităţile locale îşi vor putea concentra resursele asupra proiectelor cu impact asupra dezvoltării urbane şi asupra siguranţei construcţiilor”, a subliniat ministrul Cseke Attila.
















































Opinia Cititorului