MECMA organizează în data de 27 octombrie cea de a treia conferinţă regională

F.A.
Comunicate de presă / 25 octombrie 2011

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (AM POS CCE), organizează în data de 27 octombrie cea de a treia conferinţă regională, în cadrul proiectului "Sprijin pentru organizare de evenimente AM POS CCE", cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin POS CCE - Axa Prioritară 5 "Asistenţă Tehnică", arată un comunicat remis redacţiei.

Autoritatea de Management pentru POS CCE îşi propune să promoveze, în cadrul acestei conferinţe, oportunităţile de finanţare oferite prin POS CCE precum şi aspecte legate de implementarea proiectelor finanţate prin cele 4 Axe Prioritare ale Programului.

De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi prezentate informaţii referitoare la Operaţiunea "Poli de competitivitate" -care urmează a fi lansată la sfârşitul acestui an - şi produse de garantare. Pe parcursul evenimentului, invitaţii vor avea ocazia să interacţioneze direct cu reprezentanţii Autorităţii de Management şi ai Organismelor Intermediare, în special în cadrul sesiunilor de întrebări şi răspunsuri prevăzute după fiecare secţiune de prezentări.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb