Media-Advertising

17 martie 2011

Coca-Cola şi Maroon 5 lansează campania globală "Coca-Cola Music"

F. A.Media-Advertising / 14 martie 2011

În direct de la Londra, pe 22 martie, Coca-Cola şi Maroon 5 invită fanii din întreaga lume să participe la crearea şi înregistrarea unei melodii noi a formaţiei Maroon 5, în doar 24 de ore. Maratonul va fi transmis în întreaga lume, prin intermediul unei tehnologii avansate de proiecţie interactivă, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Miting de solidaritate cu presa din Ungaria

C.P.Media-Advertising / 13 martie 2011

Mai multe organizaţii de ziarişti şi de drepturile omului organizează un miting de solidaritate cu societatea civilă din Ungaria, îndreptat împotriva Legii Presei adoptată de guvernul de la Budapesta, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

CNA a amendat TVR

F. A.Media-Advertising / 3 martie 2011

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, azi, TVR 1 cu 10.000 de lei pentru că a difuzat la ore accesibile minorilor ultimele două episoade ale documentarului "Cel ce gândeşte ALTFEL", ce includeau imagini cu conotaţii sexuale.

Burse de 7.630 de euro pentru jurnaliştii români

F. A.Media-Advertising / 22 februarie 2011

Începe programul de Burse pentru Jurnalişti "Milena Jesenska", sesiunea 2011-2012. Iniţiat de Institutul pentru Ştiinţe Umane din Viena cu sprijinul Fundaţiei Erste, acest program oferă jurnaliştilor oportunitatea de a se dedica pe o...

Şerban Huidu a vizitat studioul Kiss FM

F. A.Media-Advertising / 14 februarie 2011

Şerban Huidu şi-a vizitat, azi dimineaţă, colegii din studioul Kiss FM şi a intrat în direct la emisiunea "Cronica Cârcotaşilor" şi a făcut emisie câteva minute alături de Mihai Găinuşă şi de Oana Paraschiv.

Al Jazeera va lansa un canal pentru Balcani

F. A.Media-Advertising / 7 februarie 2011

Postul de televiziune Al Jazeera va lansa cel mai târziu în luna aprilie un canal propriu ce va acoperi regiunea balcanică, mai exact ţările fostei Iugoslavii. Noua reţea de televiziune îşi propune să depăşească în audienţă CNN-ul şi, totodată,...

Şerban Huidu s-a întors în ţară

F.A.Media-Advertising / 5 februarie 2011

Şerban Huidu a revenit vineri seară în ţară, după ce pe 29 decembrie 2010, a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropiere de Innsbruck şi a fost internat la Spitalul Universitar din staţiunea austriacă.

Şerban Huidu: Vin acasă în weekendul viitor

F. A.Media-Advertising / 4 februarie 2011

Şerban Huidu a anunţat azi pe blogul său că se va întoarce în ţară weekend-ul viitor. Realizatorul de televiziune a suferit pe 29 decembrie 2010 un accident pe o pârtie de schi din apropiere de Innsbruck, fiind internat la Spitalul Universitar...

Perlele lui Patriciu

MAKEZiarul BURSA #Media-Advertising / 24 ianuarie 2011

Un interviu publicat joi de Româ-nia Liberă şi "copy/paste" de Adevărul de vineri dovedeşte că arhitectul Dinu Patriciu se recalifică neîncetat, trecând de la meditaţii (pentru admiterea la Arhitectură), speculaţia certificatelor de...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

more articles

Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo