MediaSind îi susține pe Sorin Torică și Răzvan Butaru în competiția pentru alegerea reprezentanților salariaților în CA al TVR

J.P.
Comunicate de presă / 05 noiembrie 2021

MediaSind îi susține pe Sorin Torică și Răzvan Butaru în competiția pentru alegerea reprezentanților salariaților în CA al TVR

MediaSind îi susține pe Sorin Torică și Răzvan Butaru în competiția pentru alegerea reprezentanților salariaților în CA al TVR. Aceștia se înfruntă cu candidații susținuți de foștii șefi ai TVR și ai sindicatului de casă al conducerii, conform unui comunicat de presă.

"Votați fapte, nu vorbe!", este sloganul echipei MediaSind TVR!

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, cea mai mare organizație națională a lucrătorilor din mass-media, membru fondator al singurei federații reprezentative din Cultură și Mass-Media, Federația FAIR-MediaSind - organizație afiliată la Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor, UNI GLOBAL UNION și, pe plan național, la Confederația CNSLR-Frăția, îi susține ferm pe liderul Sorin Torică, președintele Filialei MediaSind TVR și pe jurnalistul tv Răzvan Butaru, producătorul tv al emisiunii Dosar România, pentru cele două locuri de reprezentanți ai salariaților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune - SRTV.

"Practic, din totalul de 12 salariați înscriși, bătălia se dă acum între 3 tabere - echipa susținută de MediaSind - Sorin Torică și Răzvan Butaru, echipa susținută de fosta Director General Interimar Ramona Săseanu formată din Dorin Chioțea și Monica Ghiurco și echipa susținută de sindicatul de casă al administrației Gradea, formată din membrii SPUSTv Dinesz Dietlinde și Luminița Iordănescu.

De fiecare salariat depinde acum de cine dorește să fie reprezentat în cel mai important for de conducere al Televiziunii Române. De cei care, de-a lungul timpului, au demonstrat că interesul personal este mai important decât cel colectiv, sau de o echipă energetică și curajoasă care este sprijinită de cele mai importante organizații naționale și internaționale din mass-media și care a confirmat, prin fapte, nu prin vorbe, că vrea și poate să-și apere colegii de abuzurile oricărei administrații despotice!", arată sursa citată.

Mesajul oficial al campaniei pentru alegerea: "Echipei MediaSind - Răzvan Butaru și Sorin Torică - Votați fapte nu vorbe!

Până acum ați votat vorbe frumoase, vorbe-n vânt. Stați cinci minute și gândiți-vă la cei pe care i-ați votat în ultima vreme: în afară de vorbe, ce altceva au mai lăsat în mandatele lor?

Vă propunem să votați fapte, nu vorbe! Votați echipa MediaSind TVR!

Răzvan Butaru și Sorin Torică, în echipa MediaSind TVR, au obținut în CCM:

-  Indexarea salariilor cu rata inflației

-  Bonuri de masă

-  Majorarea cu 5% a salariului minim

-  230 lei/zi indemnizația de cazare în deplasări

-  Voucherele de vacanță, tăiate azi de guvern

-  Renegocierea grilei de salarizare (întreruptă din cauza pandemiei)

- Clauza de conștiință pentru toți angajații!

Votați azi pentru alegerea reprezentanților salariaților în CA al TVR, pentru că Sorin Torică și Răzvan Butaru s-au opus conducerii actuale ce nu dorea să își asume

organizarea alegerilor interne. Mai știți pe altcineva din lista celor 12 candidați să fi făcut un astfel de demers?

Răzvan Butaru și Sorin Torică merg în CA al TVR nu pentru scandaluri mediatice, ci pentru redistribuirea corectă a bugetului televiziunii publice:

-  Pentru condiții de muncă civilizate

-  Pentru dotări tehnice

-  Pentru susținerea unei noi grile de salarizare, prin respectarea CCM

-  Pentru art. 10 din Legea de funcționare a TVR, ce nu a fost niciodată pus în aplicare, adică pentru garantarea drepturilor și independenței editoriale a jurnaliștilor din TVR.

- Pentru punerea în aplicare a anulării Codului Etic, obținută de MediaSind în instanță, cod prin care angajații TVR puteau fi concediați din orice motiv.

Votați Răzvan Butaru și Sorin Torică! Numai în echipă avem șanse de reușită pentru:

➢ Performanță răsplătită➢ Eliminarea discrepanțelor salariale➢ Îmbunătățirea condițiilor de muncă➢ Stabilitate#10146; Combaterea corupției➢ O nouă mentalitate în TVR➢ O televiziune publică modernă, la nivel internațional

VOTEAZĂ PENTRU VIITOR, NU PENTRU TRECUT!"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro