Medicii, şocaţi că Guvernul vrea să legalizeze şpaga

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 19 august 2015

Reprezentanţii Alianţei Medicilor s-au arătat, ieri seară, scandalizaţi de desconsiderarea pe care Guvernul o arată nu doar faţă de medici, dar şi faţă de pacienţi prin încercarea de a legaliza şpaga dată doctorului.

"În nicio ţară civilizată un pacient nu dă o «atenţie» medicului. Am fost chiar de-a dreptul şocaţi când am auzit la televizor că se va crea o listă de «norme» care, dacă sunt respectate, va face ca mita dată medicilor să devină legală. Este inadmisibil ca într-o Românie modernă să se mai vorbească despre un act medical în termeni de dare de mită, şpagă sau plic, ori legalizarea acestor fapte", arată un comunicat al Alianţei.

Medicii consideră că mai grav este că sindicatele din domeniul medical, participante la negocierile cu Guvernul, au putut fi de acord cu propunerea de legalizare a mitei, pe care o cataloghează drept halucinantă. De partea cealaltă, aceeaşi reprezentanţi sindicali declarau satisfăcuţi în faţa camerelor de filmat că au reuşit să obţină o mărire de 25% pentru toate persoanele ce lucrează în domeniul sanitar, conform sursei citate.

Alianţa Medicilor a subliniat: "Dorim modernizarea sistemului sanitar, iar în cadrul acestui proces de modernizare să se rezolve şi problema salarizării. Bani există, dar trebuie bine administraţi. Din start am spus că suntem împotriva legalizării mitei, o acţiune degradantă atât pentru medic, cât şi pentru pacient. Ce s-a întâmplat astăzi (n.r. Ieri) este o desconsiderare, de către toţi cei care au luat parte la acele «negocieri», pentru tot ce înseamnă act medical în România şi drepturi ale pacienţilor".

Medicii au anunţat că pregătesc o reacţie publică mai detaliată la cele prezentate ieri de Guvern şi sindicate azi, iar Alianţa a cerut public ca practica şpăgii din sistemul sanitar, care are loc cu binecuvântarea politicienilor, să fie oprită odată pentru totdeauna.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O pozitie corecta si demna intr-o tara condusa de strambi si incompetenti. Felicitari si respect!

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro