MedLife lansează campania "Medicii schimbării"

I.D.
Comunicate de presă / 7 octombrie 2019

MedLife lansează campania "Medicii schimbării"

MedLife, lansează campania "Medicii schimbării", un demers menit să crească încrederea românilor în sistemul de sănătate. Subfinanţat şi supraaglomerat, sistemul de sănătate românesc se confruntă cu multe provocări, însă iniţiativa aduce în lumina reflectoarelor aspectele pozitive şi reprezintă dovada că se poate mai bine, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Demersul Medicii schimbării vorbeşte despre modelele pozitive din sistemului medical românesc şi demonstrează că evoluţia se produce din interior, inspirându-ne să avem încredere în profesioniştii care forţează schimbarea de paradigmă. Curajoşii, întreprinzătorii, vizionarii, cei care împotriva lipsurilor sau a lacunelor sistemului reuşesc să-l reformeze puţin câte puţin, în fiecare zi.

Larisa Chiriac, director medical al grupului MedLife a declarat: "Starea sistemului medical este o radiografie a societăţii româneşti. Totuşi, semnele sunt îmbucurătoare, dovezile că se poate mai bine există, iar profesioniştii care produc schimbarea în bine merită un loc în faţă. Cu încredere neclintită în jurământul lui Hipocrate şi cu o mentalitate occidentală, aceştia îşi pun talentul şi efortul în slujba omenirii. La MedLife, colegii mei practică cu rigoare serviciile medicale şi sunt modele pentru colegii lor de toate vârstele şi astfel inspiră la progres, care va produce apoi schimbarea".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb