Metalurgiştii au participat la consultările privind elaborarea Strategiei de Reindustrializare

F. A.
Politică / 16 aprilie 2013

Reprezentanţi ai Industriei metalurgice au participat, astăzi, la Ministerului Economiei, la consultările pentru elaborarea Strategiei de Reindustrializare a României.

La întâlnire a participat ministrul Varujan Vosganian, care a precizat că, după două săptămâni de consultări, a constatat, împreună cu ceilalţi oficiali din minister, că majoritatea problemelor expuse pot fi rezolvate prin intermediul Strategiei de Reindustrializare.

Metalurgiştii au ridicat o serie de probleme specifice industriei, printre care impactul măsurilor de liberalizare a pieţei energiei, reglementările legislative incoerente, dezinteresul tinerilor pentru pregătirea în domeniu etc.

Aceştia susţin că Strategia de Reindustrializare trebuie să fie aplicabilă astfel încât să fie atrase investiţii importante, întrucât statul nu poate susţine financiar acest domeniu.

Ministerul Economiei a găzduit, joi, 28 martie, prima întâlnire a Comisiei Consultative de elaborare a Documentului de Politică Industrială.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat că, în scurt timp, vor începe consultările pe reindustrializarea României cu fiecare dintre cele 80 de industrii diferite.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb