MFP a atras, ieri, 40 milioane lei de la bănci

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 noiembrie 2018

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, ieri, 40 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 693,9 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 35 de luni, la un randament mediu de 4,05% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR) şi citate de Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 90 de milioane de lei, dar băncile au transmis oferte în sumă de numai 40 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în noiembrie 2018, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde lei, prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei, prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna octombrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 45 milioane de lei.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb