MFP a împrumutat 465,9 milioane lei prin obligaţiuni la doi ani

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 iunie 2012

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni cu maturitatea la doi ani în valoare de 465,9 milioane de lei, sub valoarea indicativă, la un randament mediu de 5,82%, în urcare faţă de cel plătit la începutul lunii pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, de 5,73%.

Ofertele băncilor au însumat 1,25 miliarde lei, iar valoarea programată a fost de 600 milioane de lei, potrivit Mediafax.

Prin licitaţia de joi, Trezoreria a redeschis o emisiune lansată în martie, cu scadenţa în aprilie 2014.

Randamentele pentru această scadenţă au înregistrat a treia creştere consecutivă, de la minimul de 5,50% înregistrat în aprilie. Minis-terul a vândut şi la începutul lunii astfel de titluri, plătind un randament de 5,73%.

Unii dealeri se aşteptau ca administratorii datoriei publice să accepte o creştere modică a costului de finanţare la o emisune de dimensiuni mai reduse.

Administratorii datoriei publice vor să împrumute în luna iunie 3,5 miliarde lei prin vânzare de titluri de stat pe piaţa internă, valoare apropiată de suma împrumutată în luna mai, de 3,54 miliarde lei.

La următoarea licitaţie, programată pentru luni, Trezoreria va scoate la vânzare certificate la un an, de 800 milioane lei.

Finanţele au împrumutat de la începutul anului 35,86 miliarde lei pe piaţa locală. La această sumă se adaugă 2,25 miliarde dolari, finanţare atrasă prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.

Randamentele au scăzut treptat de la începutul anului până în aprilie, pe fondul reducerii ratei dobânzii de politică monetară de către BNR. Acest trend s-a oprit însă în luna mai, când BNR a decis să întrerupă ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb