MFP a vândut obligaţiuni cu scadenţa în 2017 de 500 milioane lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 mai 2011

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri obligaţiuni de stat cu scadenţa în anul 2017 în valoa-re de 500 milioane lei, exact cât şi-a propus. Randamentul mediu a fost de 7,45% pe an.

Astfel, Trezoreria a redeschis o emisiune de titluri cu scadenţa la zece ani, prima dată după aproape patru ani. Randamentul maxim acceptat a fost de 7,48% pe an, iar cererea totală a băncilor s-a ridicat la 1,392 miliarde de lei.

Titlurile scoase la vânzare în aprilie au o maturitate reziduală de şase ani, întrucât MFP a redeschis o emisiune de obligaţiuni lansată în 2007. Ministerul Finanţelor a atras la acea operaţiune fonduri de 109,3 milioane lei, de 4,5 ori mai puţin decât valoarea programată, de 500 milioane lei, la un randament mediu de 7,4%.

Ministerul a programat pentru luna mai emisiuni de ti-tluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în luna aprilie, de 6,13 miliarde de lei. Licitaţia de joi a fost ultima din luna mai, iar Trezoreria a atras în total 4,97 milliarde lei în luna mai. De asemenea, instituţia s-a împrumutat în luna mai cu 939,2 milioane de euro prin emiterea de titluri de stat în valută cu scadenţă la trei ani, pe piaţa internă, cu 56% mai mult decât valoa-rea anunţată, la un randament de 4,89% pe an.

MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 26,2 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

29 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2060
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5502
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.5444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro