MFP: Bucureştiul va pierde 187 de milioane euro dacă viitorul primar nu demarează proiecte de investiţii

George Forcoş
Politică / 1 iunie 2016

Ministerului Fondurilor Europene (MFE) transmite candidaţilor la Primăria Capitalei, că Bucureştiul riscă să piardă 187 de milioane euro, bani europeni, dacă, până în iunie 2017, viitorul edil nu demarează de urgenţă un proiect de investiţii pentru reabilitarea reţelelor de transport şi de distribuţie a agentului termic.

MFE precizează prin intermediul unei scrisori deschise că PMB a avut la dispoziţie, în exerciţiul financiar trecut (2007-2013), fonduri pentru investiţii în infrastructura de apă şi apă uzată în valoare de 208 milioane de euro, însă nu a reuşit să utilizeze decât 10 milioane euro.

"Bucureştiul va pierde 187 de milioane euro, bani de la Uniunea Europeană, dacă până în iunie 2017, viitorul Primar General şi echipa acestuia nu demarează de urgenţă un proiect de investiţii pentru reabilitarea reţelelor de transport şi de distribuţie a agentului termic. Discursurile publice din campania electorală au atras atenţia alegătorilor asupra unor soluţii de management la nivelul producătorului şi furnizorului de căldură, însă noi atragem atenţia asupra altor două probleme ale infrastructurii de termoficare din Capitală. Prima: pierderile pe reţea, care se ridică la aproape o treime din energia produsă. A doua: efortul financiar pe care PMB îl face an de an, din banii contribuabililor, pentru a acoperi aceste pierderi", se arată în în documntul citat.

De asemenea, MFE atrage atenţia asupra unui alt subiect important pentru bucureşteni: este vorba despre un proiect de reabilitare a cuvei râului Dâmboviţa, în valoare de 120 milioane de euro, care are ca obiectiv reducerea infiltraţiilor în subsolurile Capitalei şi a metroului - o sursă de risc pentru inundaţii. Acest proiect, iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi finanţat din fonduri europene, are potenţialul să producă şi un altfel de impact în spaţiul bucureştean, prin crearea de spaţii verzi, piste de biciclete şi console pietonale peste Dâmboviţa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb