Un grup de 15 companii, condus de Microsoft şi Ericsson, a lansat vineri ”Trusted Tech Alliance”, o iniţiativă construită pe cinci principii menite să asigure utilizarea sigură a tehnologiei, indiferent de locul în care aceasta este dezvoltată, transmite Reuters.
Iniţiativa reprezintă prima mişcare coordonată a unor companii globale pentru a răspunde preocupărilor legate de stocarea datelor, pe fondul accentuării tendinţelor izolaţioniste în Statele Unite sub administraţia preşedintelui Donald Trump, care au intensificat dezbaterile din Europa şi Asia privind ”suveranitatea digitală”, relatează sursa.
Guvernele din mai multe regiuni au analizat introducerea unor noi reglementări şi strategii de investiţii interne pentru a reduce dependenţa digitală de Statele Unite şi de alţi furnizori externi, precizează sursa menţionată.
Preşedintele Microsoft, Brad Smith, a declarat pentru Reuters că numeroase state resimt presiunea de a crea ”frontiere tehnologice” mai puternice şi de a-şi consolida autonomia digitală, a transmis Reuters. El a subliniat că scopul alianţei este definirea unui standard înalt al încrederii în tehnologie, prin cooperare între companii, conform sursei citate.
Alianţa reuneşte companii precum Anthropic, Amazon Web Services, Google (parte a Alphabet Inc.), Reliance Jio Platforms, Nokia, Cohere, NTT şi SAP, scrie sursa.
Cele cinci principii ale alianţei vizează guvernanţă corporativă solidă, conduită etică, dezvoltarea de tehnologii sigure, respectarea standardelor globale de securitate în lanţurile de aprovizionare şi susţinerea unui mediu digital deschis, informează aceeaşi sursă.
Directorul general al Ericsson, Börje Ekholm, a declarat că nicio ţară nu poate fi pe deplin suverană din punct de vedere tehnologic în mod izolat, avertizând că utilizarea excesivă a conceptului de suveranitate poate deveni o barieră comercială, relatează sursa.
Potrivit lui Brad Smith, companiile membre vor declara pe proprie răspundere respectarea principiilor, iar acestea includ şi prevederi privind evaluări independente. Membrii alianţei activează în domenii precum conectivitatea, infrastructura cloud, semiconductori, software şi inteligenţă artificială, subliniază Reuters.
Iniţiatorii spun că succesul va fi vizibil dacă tendinţa actuală de fragmentare tehnologică între state va fi contrabalansată de cooperarea promovată prin această alianţă, a mai notat sursa menţionată.















































Opinia Cititorului