Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

Mii de protestatari la Downing Street - ''Opriţi lovitura de stat!''

A.M.
Internaţional /

Mii de protestatari la Downing Street - ''Opriţi lovitura de stat!''

Mii de persoane s-au adunat, până sâmbătă la prânz, în mai multe oraşe ale Regatului Unit, la proteste împotriva premierului conservator, Boris Johnson, după decizia acestuia de a amâna până pe 14 octombrie ''Discursul Reginei'', ceea ce înseamnă suspendarea activităţii parlamentului până la acea dată şi îngreunează planurile adversarilor Brexitului de a împiedica ieşirea din Uniunea Europeană la 31 octombrie.

Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, protestul cel mai notabil a avut loc la Londra, în apropiere de reşedinţa oficială a premierului pe Downing Street, unde cei circa 2.000 de manifestanţi au strigat ''Johnson, mincinosule, să-ţi fie ruşine!'', iar pe o pancartă se putea citi: ''Opriţi lovitura de stat! Apăraţi democraţia! Salvaţi-ne viitorul!''.

Grupul de presiune ''O altă Europă este posibilă'' a convocat pentru sâmbătă 32 de proteste în întreaga ţară, în timp ce organizaţia Momentum, asociată opoziţiei laburiste a lansat un apel să fie ''ocupate podurile şi blocate drumurile''.

Regina Elisabeta a II-a a acceptat miercuri solicitarea lui Johnson de a suspenda activitatea legislativului începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie, după terminarea vacanţei parlamentare marţi, 3 septembrie, informează Agerpres.

Activitatea legislativului britanic este de obicei suspendată înaintea Discursului Reginei, în ultimii ani durata acestei suspendări variind între cinci şi 20 de zile. De data aceasta însă, suspendarea se suprapune cu perioada premergătoare ultimei date-limită a retragerii Regatului Unit din UE, amânată succesiv după ce Camera Comunelor a respins de trei ori acordul pe care fostul premier Theresa May l-a încheiat cu Bruxelles-ul, astfel că opoziţia îl acuză pe Johnson că recurge la această manevră pentru a-i zădărnici planurile de oprire a unui Brexit fără acord, dat fiind intervalul scurt de timp pe care l-ar avea la dispoziţie până pe 31 octombrie.

În parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, numeroşi parlamentari atât conservatori cât şi din opoziţie fiind de fapt împotriva Brexitului în sine, în timp ce Boris Johnson insistă să fie respectat rezultatul referendumului din 2016 care a decis ieşirea din UE.

Boris Johnson doreşte de asemenea renegocierea acordului încheiat de Theresa May şi în special eliminarea clauzei privind ''plasa de siguranţă'' nord-irlandeză, în virtutea căreia Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană până când se va găsi o soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, astfel că această clauză restrânge marja de manevră a Londrei la negocierile privind viitoarea relaţie cu UE.

Cum blocul comunitar a respins orice renegociere a acordului convenit cu Theresa May, Boris Johnson este hotărât să scoată Regatul Unit din UE fără un acord pe 31 octombrie şi avertizează că excluderea unui Brexit fără acord reduce forţa de negociere a guvernului său în încercarea de a convinge UE să revină totuşi asupra acordului respins de Camera Comunelor.

Opoziţia încearcă acum diferite căi de a-l împiedica pe Johnson să decidă ieşirea din UE pe 31 octombrie, cum ar fi sesizări în justiţie, depunerea în regim de urgenţă a unui proiect de lege care să-l oblige să solicite o nouă amânare a Brexitului sau o moţiune de cenzură

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS