MILLENNIUM Building Development Cathedral Plaza îşi deschide porţile viitorilor chiriaşi

F.A.
Comunicate de presă / 12 octombrie 2011

Millennium Building Development, dezvoltatorul proiectului Cathedral Plaza, anunţă deschiderea clădirii Cathedral Plaza, care este gata să primească primii chiriaşi. De asemenea, publicul va avea acces la piaţeta amenajată în faţa clădirii care constituie una dintre cele mai moderne construcţii de birouri din oraş, arată un comunicat remis redacţiei.

Millennium Building Development precizează că proiectul, care a presupus o investiţie de peste 60 de milioane de euro, fusese de mai mult timp finalizat în întregime, fapt consemnat de altfel şi în procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, document care a fost confirmat de către toate instituţiile competente, dar punerea lui cu adevărat în valoare se putea face numai după ridicarea organizării de şantier.

Reamintim faptul că imobilul este intabulat, urmând ca asupra acţiunilor ulterioare intabulării făcute de către funcţionarii Cărţii Funciare să se pronunţe instanţa, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb