Ministerul Finanţelor (MF) a atras, în luna septembrie, 847 milioane de lei (254,7 milioane de lei pentru emisiunile în lei şi, respectiv, 113,7 milioane de euro pentru emisiunile în euro), prin a noua ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat de presă emis de BVB.
Conform comunicatului, oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 4 - 11 septembrie şi a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Salt Bank şi Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).
În cadrul acestei oferte, compuse din 7 emisiuni de titluri de stat - patru în lei şi trei în euro, cu câte o emisiune dedicată donatorilor de sânge în fiecare monedă, românii au plasat în total 11.492 ordine de subscriere.
Caracteristicile titlurilor de stat sunt prezentate în tabelul următor:

Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital nu sunt impozabile. În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.


























































Opinia Cititorului