Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 700 milioane lei de la bănci

F. A.
Bănci-Asigurări / 4 august 2011

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează azi o licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni, în valoare de 700 milioane lei şi scadenţa la cinci ani, potrivit datelor publicate pe site-ul MFP. Ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute patru miliarde de lei de la bănci în august, prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat.

De la începutul anului, MFP a împrumutat de la bănci peste 34 de miliarde de lei, iar în 2010 a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei.

Deficitul bugetar programat pentru anul 2011 şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,953 miliarde lei.

Datoria publică a României se cifra, la sfârşitul lunii mai 2011, la 200,663 miliarde lei (circa 47 de miliarde de euro), reprezentând 37,02% din Produsul Intern Brut (PIB), în creştere cu un punct procentual faţă de sfârşitul lunii aprilie 2011, conform datelor publicate de MFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb