Ministerul Fondurilor Europene scoate copiile legalizate şi cazierele din procedura de finanţare

Cristina Bratu
Politică / 2 octombrie 2016

Ministerul Fondurilor Europene scoate copiile legalizate şi cazierele din procedura de finanţare

Solicitanţii de fonduri nerambursabile, dar şi cei care depun proiecte pe fonduri naţionale nu mai sunt obligaţi, începând cu 1 octombrie, să îşi probeze bonitatea cu documente legalizate şi caziere judiciar sau fiscal, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene (MFE), a semnat recent un ordin de adoptare a ordonanţei ANAF prin care se elimină solicitarea de copii legalizate, cazierul judiciar este înlocuit de declaraţie pe proprie răspundere, iar cazierul fiscal rămâne în sarcina solicitată de către MFE direct de la ANAF.

"Referitor la copiile legalizate ale unor documente, funcţionarul însărcinat în acest sens din cadrul structurilor MFE va asigura certificarea conformităţii cu originalul a copiilor depuse. În ceea ce priveşte cazierul judiciar, în cazul achiziţiilor publice, operatorul economic va da o declaraţie pe proprie răspundere, iar funcţionarii responsabili din MFE vor consulta Sistemul Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar (SNEICJ) sau vor solicita Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) un extras al acestuia", precizează MFE.

În cazul proiectelor cu finanţare europeană, operatorul economic va da o declaraţie pe proprie răspundere în procesul de evaluare a cererilor de finanţare, iar funcţionarii responsabili din MFE vor consulta SNEICJ sau vor solicita IGPR extras de pe cazierul judiciar în procesul de contractare a finanţării europene nerambursabile.

"În procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de natură contractuală funcţionarii responsabili din MFE vor consulta SNEICJ sau vor solicita IGPR extras de pe cazierul judiciar", mai spune MFE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde sunt....carcotasi....nu mai zic nimic...

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb