Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică trei ghiduri care îi ajută pe copii

T.B.
Politică / 2 iunie, 07:23

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică trei ghiduri care îi ajută pe copii

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a lansat în dezbatere publică, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, trei ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile care îi privesc, potrivit news.ro.

Astfel, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a semnat un ordin pentru aprobarea ghidului privind organizarea şi desfăşurarea consultărilor cu copiii de către autorităţile publice centrale şi locale, a ghidului metodologic pentru selectarea şi pregătirea persoanelor responsabile de realizarea procesului de participare a copiilor, din autorităţile publice centrale şi locale şi a ghidului metodologic pentru raportarea de către autorităţile publice centrale şi locale a activităţilor de consultare cu copiii.

Ghidul pentru organizarea consultărilor cu copiii arată cum se pot crea spaţii „sigure şi prietenoase” pentru ca toţi copiii să-şi spună problema. Ghidul pentru pregătirea responsabililor explică rolul adulţilor care sprijină participarea copiilor, iar Ghidul pentru raportarea consultărilor asigură că vocea copiilor este „ascultată şi transmisă mai departe”

Potrivit Ministerului Muncii, toţi cei interesaţi - părinţi, profesori, ONG-uri sau autorităţi - pot veni cu propuneri şi idei în cadrul consultărilor publice.

„Copilăria este darul lui Dumnezeu pentru lume. Privind prin ochii copiilor, învăţăm să redescoperim bunătatea, răbdarea şi magia lucrurilor simple. Unii copii au nevoie mai mult ca oricând de grija şi iubirea noastră - iar pentru ei, un zâmbet sau o îmbrăţişare înseamnă totul. Ei sunt sufletul muncii noastre, pentru că ne învaţă, zi de zi, cum să fim mai buni şi cum să păstrăm copilul din noi mereu viu. La mulţi ani, dragi copii!”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. d na cataclim bugetar,mai faci propuneri?

    scrie ti repede demisia si du-te!avem bani de pensii,marim salariile la bujetari,angajam ca sunt putini si extenuati! 

    du te cu Cilacu invartindu te! 

    ai distrus finantele precare ale Romaniei! 

    mama a avut salariu pe vremea lui Ceausescu 2700 lei cel mai mult,acum are pensie 6000 lei,cred ca 3000 lei cheltuie pe medicamente si mancare,ca la peste 80 de ani,acestea sunt cheltuielile,restul,le da la nepoti(invatandu i puturosi,facuindu i sa creada ca asta e normalitatea,sa primeasca fara sa presteze mai nimic) si biserica! 

    sa nu vorbim de sarmaniii pensionari din justitie,mi si mapn,care nu au lucrat cat beneficiazxa de pensie,mai mare decat salariul pe care l-au avut! 

    ejectttt!!

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb