Miniştrii de resort din statele membre UE vor dezbate impactul crizei financiare asupra pieţei muncii

F. A.
Comunicate de presă / 28 septembrie 2012

Situaţia economică din Uninea Europeană va fi tema principală a întâlnirii formaţiunii Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori din cadrul Consiliului UE, care va avea loc în data de 4 octombrie, la Luxemburg. La întâlnire vor participa Miniştrii de resort din cadrul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, se anunţă într-un comunicat de presă.

Întâlnirea Consiliului UE se înscrie în ciclul anual de coordonare a politicilor economice - Semestrul European -, din cadrul Strategiei Europa 2020. Miniştrii din statele membre vor dezbate asupra modului în care criza financiară afectează ocuparea forţei de muncă şi, de asemenea, va fi un prilej pentru identificarea măsurilor care au generat rezultate în unele state şi de a face schimb de bune practici.

Miniştrii UE vor dezbate asupra modului în care Uniunea Europeană poate sprijini crearea de locuri de muncă şi asupra măsurilor pe care guvernele naţionale le pot adopta pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor şi în rândul persoanelor dezavantajate, pentru reducerea segmentării pieţei muncii şi pentru îmbunătăţirea educaţiei şi formării profesionale.

Situaţia pensiilor, politicile salariale şi costurile forţei de muncă vor fi, de asemeana, pe agenda de discuţii a Miniştrilor UE.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb