Ministrul Boagiu a participat la reuniunea miniştrilor transporturilor din UE

F. A.
Politică / 16 iunie 2011

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a prezidat azi reuniunea miniştrilor transporturilor reprezentanţi ai Partidului Popular European (PPE), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pe agenda întâlnirii miniştrilor transporturilor reprezentanţi ai PPE a figurat şi proiectul de rezoluţie propus de ministrul Boagiu referitor la rolul şi importanţa parteneriatelor public-privat în dezvoltarea infrastructurii europene de transport. Proiectul de rezoluţie asumă suportul Partidului Popular European pentru adoptarea unui cadru legislativ unitar la nivel european în privinţa parteneriatelor public-privat, recomandând în acelaşi timp Comisiei Europene ca, până la adoptarea acestui cadru legislativ unitar, să manifeste flexibilitate faţă de variantele naţionale de reglementare a parteneriatelor public-privat, în măsura în care ele respectă normele comunitare actuale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb