Ministrul Economiei cere explicaţii după incendiul de la Cugir

A.B.
Politică / 2 august 2025

Ministrul Economiei cere explicaţii după incendiul de la Cugir

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că aşteaptă rezultatele anchetei privind incendiul izbucnit la o hală cu muniţie din cadrul Fabricii de Arme Cugir, subliniind că evitarea unui dezastru nu scade din gravitatea situaţiei.

„Din fericire, nu au fost victime, iar pagubele sunt, după primele estimări, minime. Aşteptăm acum concluziile anchetei, care ne va arăta exact cauza incendiului, iar în funcţie de acestea vom decide paşii următori. Faptul că s-a evitat un dezastru nu diluează şi nu limitează cu absolut nimic preocuparea mea de a vedea exact cum s-a ajuns aici”, a scris ministrul.

Miruţă le-a mulţumit pompierilor din judeţele Alba şi Mureş pentru intervenţia „rapidă şi profesionistă”, pe care a descris-o ca fiind exemplară. El a menţionat şi colaborarea cu miniştrii Cătălin Predoiu şi Raed Arafat, cu care a fost în contact pe parcursul nopţii pentru monitorizarea situaţiei.

Incendiul a fost stins înainte să provoace victime sau daune majore, însă cauza exactă urmează să fie stabilită de anchetatori.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cere explicatii cui ?? Demisia urgent ! Luati-l si pe Bolovan !

    1. MARS ma FANTE de FERENTARI.!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb