Ministrul Economiei: Universităţile vor trebui să-şi adapteze curricula şcolară la strategia de reindustrializare

F. A.
Politică / 7 iunie 2013

Ministrul Economiei Varujan Vosganian a precizat, astăzi, în cadrul forumului economic cu tema "Reindustrializarea României. Mediu de Afaceri. Finanţări", că universităţile politehnice şi cele economice vor trebui să-şi adapteze curricula şcolară şi numărul de absolvenţi la strategia de reindustrializare a României, se arată într-un comunicat de presă.

Ministrul Economiei a explicat necesitatea adoptării unei politici industriale comune la nivelul statelor din Uniunea Europeană, politică care va reduce decalajului economic între ţările din fostul bloc socialist şi ţările din vestul UE. Această politică comună trebuie să fie corelată şi armonizată cu politicile de mediu, politica energetică şi cu cele privind ajutorul de stat, a apreciat Vosganian, potrivit comunicatului de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb