Ministrul Educaţiei: 30 inspectori generali şcolari vor fi schimbaţi din funcţii

F.A.
Politică / 4 iunie 2012

Un număr de 30 inspectori generali şcolari vor fi schimbaţi din funcţii, prin ordine de ministru, lista acestora urmând a fi prezentată mâine dimineaţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, conform surselor de presă.

"În 30 de judeţe se vor face schimbări la conducerea inspectoratelor şcolare. Câteva s-au făcut deja, încă de vineri. Lista completă o voi anunţa marţi dimineaţă", a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop.

El a precizat că o parte dintre inspectorii generali apropiaţi fostei guvernări PDL şi-au dat demisia, în timp ce restul vor fi înlocuiţi prin ordine de ministru.

"Nu am ce să le reproşez, îi felicit. Atât au putut să facă", a spus Liviu Marian Pop.

Liviu Marian Pop a precizat că, începând cu 22 august, vor fi organizate concursuri "serioase" pentru ocuparea posturilor de inspectori generali în judeţe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb