Ministrul Educaţiei cere sprijinul elevilor şi profesorilor pentru reformarea sistemului

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 6 aprilie 2023

Sursa Foto - www.gov.ro

Sursa Foto - www.gov.ro

Aflată într-o schimbare continuă de peste 30 de ani, educaţia a reuşit performanţa să involueze constant. În acest moment se lucrează la o schimbare sistemică. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat în plenul Senatului că orice "schimbare sistemică" în educaţie se poate realiza numai cu sprijinul celor care beneficiază de aceste schimbări şi a afirmat că proiectului de lege a educaţiei i-a dedicat ultimii şapte ani de carieră profesională. Prezentă la dezbaterea "Ora Guvernului", Ligia Deca a declarat: "Consider că orice schimbare sistemică în educaţie se poate realiza numai cu sprijinul celor care beneficiază de aceste schimbări. (...) Sunt aici pentru că am fost atentă încă de la începutul mandatului la mesajele publice ale parlamentarilor. Mă bucur că mă aflu la această tribună la câteva zile după ce proiectele de legi ale educaţiei au intrat oficial în dezbaterea Parlamentului României. (...) Acesta este proiectul căruia mi-am dedicat ultimii şapte ani de carieră profesională. (...) Am încercat să aducem educaţie incluzivă în dezbaterea politică, nu politicianistă, astfel încât să facem posibil un viitor potrivit fiecăruia dintre copiii noştri, un viitor care înseamnă cultură generală, calificare, identitate profesională, valori trăite şi împărtăşire în comunităţile noastre, adică, o viaţă împlinită". În opinia sa, o lege bună respectă drepturile fiecărui elev, student, profesor, fiecărui angajat în sistemul de educaţie şi asigură cadrul pentru cultivarea identităţii naţionale pentru fiecare copil român, indiferent dacă este şcolarizat în ţară sau în diaspora: "Nu putem negocia dreptul la un viitor sustenabil, aşa cum nu putem negocia nevoia de respect egal pentru rutele de formare în învăţământ. (...) Consider că o lege bună este cea prin care elevul este îndrumat, mentorat pe tot parcursul dezvoltării sale şcolare. (...) Din punctul meu de vedere, elevul care studiază ceea ce îi place şi care simte că a ajuns la liceul care i se potriveşte va deveni un adult mai împlinit. O lege bună se asigură că fiecare elev merge la şcoală indiferent de mediul din care provine şi de veniturile care le are familia în care s-a născut şi asta pentru că dreptul la educaţie nu trebuie să fie îngrădit de limitele financiare ale părinţilor". Ministrul Educaţiei a afirmat că o lege bună poate asigura o viaţă mai bună şi pentru cadrele didactice, întrucât ele merită să fie preţuite şi apreciate pentru misiunea de credinţă pe care o îndeplinesc zilnic: "O lege bună va susţine alegerea de carieră didactică a celor mai buni dintre tinerii României şi m-am asigurat că fiecare profesor va intra la clasă cu suficientă pregătire practică astfel încât să se descurce bine din prima zi, în folosul şi spre învăţarea vizibilă a elevilor săi. O lege bună înseamnă colaborare consimţită, bazată pe încredere, între familii şi şcoală, într-un cadru de guvernanţă care să susţină aportul fiecărui actor în educaţie - cadre didactice, părinţi, elevi, autorităţi publice locale". Potrivit ministrului, o lege bună preia lecţiile învăţate în crizele succesive din ultimii ani, iar digitalizarea, utilizarea progresului ştiinţifico-tehnologic şi construirea rezilienţei devin părţi integrante ale educaţiei, pentru "o Românie cu viitor". Ligia Deca a susţinut că finalizarea dezbaterii parlamentare va fi "doar începutul unui mare şantier de transformare": "Vom avea nevoie, ca ţară, de toate minţile şi resursele pe care le avem şi care înţeleg că viitorul este al celor care au încredere şi lucrează onest împreună. Pentru că legile pe care le vom dezbate împreună sunt nu doar bune, ci şi extrem de necesare, dacă ne uităm la toţi indicatorii de performanţă ai sistemului pe care îi avem la dispoziţie". Ligia Deca a mai adăugat că un astfel de proiect major are nevoie şi de capacitate de implementare.

Pachetul de legi ale Educaţiei nu va conţine sintagma "diversitate sexuală"

Ministrul Ligia Deca a afirmat că în pachetul de legi ale Educaţiei nu se vor regăsi sintagma "diversitate sexuală" şi nici unele care să se refere la ideologia de gen. "Aş dori să vă asigur că în pachetul de legi ale Educaţiei nu veţi regăsi niciunde sintagma »diversitate sexuală'. De asemenea, nu veţi găsi sintagme care se referă la ideologia de gen", a transmis ministrul. Ligia Deca a susţinut că planurile-cadru pentru liceu vor fi puse în dezbatere publică "cât de curând", în aşa fel încât programele şcolare să fie "în linie" cu învăţarea centrată pe elev şi pe competenţe: "Sunt conştientă de importanţa reformei curriculare mai ales la nivelul liceului, de aceea noi în minister am demarat deja procesul pentru a pune în dezbatere publică cât de curând planurile-cadru pentru liceu, în aşa fel încât programele şcolare pentru liceu să fie în linie cu învăţarea centrată pe elev şi cu centrarea pe competenţe, pe care o avem deja cuprinsă în planurile-cadru pentru învăţământul primar şi pentru cel gimnazial. Este o prioritate pentru mine".

Deca a amintit că bugetul Educaţiei pe 2023 este de aproximativ 10 miliarde de euro: "Este o sumă record neegalată de bugetele anterioare. (...) Pe lângă finalizarea proiectelor de legi ale Educaţiei, Ministerul Educaţiei în ultimele şase luni a reuşit să lanseze patru apeluri PNRR în valoare de 1,6 miliarde de euro. Urmează alte apeluri - patru în următoarele două-trei luni de încă 700 de milioane de euro şi avem deja 400 de milioane contractate. Asta înseamnă că 75% din bugetul de 3,6 miliarde de euro din PNRR pentru Educaţie va intra în şcoli în cel mai scurt timp". Potrivit Ligiei Deca, formula de admitere la liceu propusă în pachetul de legi ale Educaţiei vine în întâmpinarea feedback-ului primit în dezbaterea publică. Ministrul a informat că se va afla în Parlament pentru un dialog nemijlocit la dezbaterea legilor Educaţiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ce ipocrizie mizerabila,

    educatia in loc de 6% a primit 2,5% din PIB, 

    si acum parintii si elevii sa ajute ?!

    nu le crapa obrazul 

    M-am lămurit. Învățământul după '90 a fost distrus treptat și acum se lucrează la schimbarea unui sistem varză cu unul varză cu carne.

    Ca în cântecul Sarmalelor Reci, "nu uita că țara te vrea prost." 

    A lucrat 7 ani :)) la un proiect de Românie educată și ne spune în sinistrul limbaj de lemn neomarxist că vrea "o educație incluziva", "un viitor sustenabil" și "construirea rezilientei" . 

    Incluziv, sustenabil, rezilient.  

    Statuia lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului în limba română, se clatină pe soclu.

    Pedagogii români de altădată s-or întreba ce înseamnă cei termeni atât de la modă în gurile mai marilor zilei. 

    sa nu treaca nici o jumatate de an fara schimbari, aceasta e reteta unui sistem de invatamant performant

    cu cat schimbarile sunt mai dese, mai nepregatite si mai marcate de personalitatea unui ministru, cu atat performantele elevilor sunt mai mari 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2933
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9421
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.9505

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb