Ministrul Educaţiei: Fondul de burse pentru studenţi scade faţă de anii 2023 şi 2024

A.B.
Politică / 3 iulie, 18:16

Ministrul Educaţiei: Fondul de burse pentru studenţi scade faţă de anii 2023 şi 2024

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, că fondul destinat burselor pentru studenţi va fi redus comparativ cu nivelurile din 2023 şi 2024. Totodată, bursele vor fi acordate doar pe durata activităţilor educaţionale, nu şi în vacanţe.

„Prin legea din 2023 s-au creat facilităţi extraordinare. Cred că a fost o intenţie bună, dar nu una sustenabilă. În 2023, bursele erau raportate la salariul minim brut pe economie. Acum propunem ca punct de referinţă salariul minim net, întrucât bursele nu sunt impozitate. În plus, fiind vorba de adulţi, bursele vor fi acordate pe perioada în care studenţii sunt efectiv la şcoală, nu şi în vacanţe”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Daniel David, fondul pentru burse va fi mai mic decât în anii anteriori, însă rămâne superior celui din 2022, înainte de modificările legislative.

„Voi discuta strâns cu studenţii să vedem ce alte facilităţi putem identifica în urma acestor schimbări. Consider această modificare ca fiind una temporară, aplicabilă pentru un ciclu de studii de trei ani”, a precizat ministrul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si fondul pentru inarmare si Ucraina va creste,

    asta da politica nationala pro-europeana. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb