MINISTRUL EDUCAŢIEI:  "Mi se pare complet greşit ca un rector să fie şi membru marcant al unui partid politic"

Andrei Stan
Politică / 28 iulie 2016

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, consideră că ar trebui să se revină la varianta legii în care rectorilor de universităţi le era interzis să ocupe funcţii politice sau să fie parlamentari.

Ministrul a precizat, într-o emisiune televizată, că un astfel de cumul de responsabilităţi este "o invitaţie permanentă la coruperea sistemului", relatează Digi24.ro. Mircea Dumitru a declarat: "La un moment dat era interzis ca rectorul să aiba funcţie politică. S-a revenit asupra acestei interdicţii şi a fost eliminată. Eu cred că este nociv ca ei să fie politicieni activi. Este o invitaţie permanentă la coruperea sistemului. Nu ai timp să faci serios politică şi nici să conduci o universitate. Nu zic să se interzică dreptul oamenilor de a face politică. Dar aceste lucruri trebuie făcute cu măsură. Cineva care are o funcţie politică importantă va transforma universitatea într-o cutie de rezonanţă a unor idei politice. Universitatea trebuie să fie mediul în care se dezvolta spiritul liber. Mi se pare complet greşit să acceptăm acest cumul de funcţii, cum ar fi rector şi membru marcant sau din conducerea unui partid politic. Ţine de sănătatea sistemului să separam aceste planuri".

În ceea ce-l priveşte, Mircea Dumitru a precizat că, odată cu preluarea funcţiei de ministru al Educaţiei, s-a suspendat din calitatea de rector al Universităţii Bucureşti.

Un cunoscut exemplu de rector politician este cel al Ecaterinei Andronescu. În perioada în care a fost rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, aceasta a fost şi senator şi vicepreşedinte PSD. Un alt exemplu este cel al actualului primar al municipiului Timişoara. Nicolae Robu a cumulat funcţia de rector al Universităţii Politehnice cu cea de senator din partea PNL, menţionează sursa citată.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb