Ministrul Educaţiei: "Vor exista evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a"

F.A.
Comunicate de presă / 20 august 2013

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, astăzi, la Eforie, că începând din anul şcolar 2013/2014 vor exista evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, el spunând că este necesară o astfel de măsură în condiţiile în care până la clasa a VIII-a nu există nicio evaluare, conform Realitatea.net.

"Este vorba de sistemul de evaluare periodică, evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem", a declarat Pricopie.

"Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a", a declarat ministrul Educaţiei.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5231
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7527
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0732
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb