Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, într-un comunicat remis redacţiei, că a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor din cadrul ministerului, în contextul protestelor generate pe fondul planului de reducere a deficitului bugetar. Dialogul s-a concentrat pe identificarea soluţiilor de optimizare a grilelor salariale, dar şi de reducere a cheltuielilor nejustificate din aparatul bugetar. Totodată, ministrul Finanţelor le-a explicat reprezentanţilor angajaţilor contextul economic şi constrângerile bugetare.
„Am purtat azi o discuţie fermă şi onestă cu colegii din Ministerul Finanţelor. Traversăm o perioadă care impune măsuri de reducere a cheltuielilor aparatului bugetar, iar acest lucru creează în mod firesc nelinişte, alimentând însă în acelaşi timp zvonuri şi semnale false de alarmă. Înţeleg presiunea pe care o resimt angajaţii Ministerului şi ai instituţiilor din subordine şi le respect pe deplin dreptul la protest. Însă, este esenţial să înţelegem cu toţii că panica generată de zvonistică şi informaţii eronate nu reflectă realitatea şi nu ajută în mod real pe nimeni. Vreau să subliniez că nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, aşa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media. Pornim de la o realitate care impune economii acolo unde se constată disfuncţionalităţi. România înregistrează un deficit bugetar semnificativ, ceea ce poate genera o serie de consecinţe severe, în lanţ, dacă nu adoptăm măsurile necesare la timp”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Potrivit sursei citate: „În 2024, cheltuielile cu sporurile şi indemnizaţiile plătite angajaţilor din aparatul propriu şi din instituţiilor subordonate Ministerului Finanţelor s-au ridicat la 370 milioane de lei. Din această sumă, 360.5 milioane de lei au fost reprezentate de sporul pentru condiţii vătămătoare. Pe lângă acestea, angajaţii Ministerului Finanţelor şi ai instituţiilor din subordine au mai încasat doar sporuri pentru handicap şi indemnizaţii pentru titlul ştiinţific de doctor”.
„Mesajul este unul clar: prioritizăm performanţa în aparatul bugetar şi avem toleranţă zero pentru cheltuirea iresponsabilă a banului public. Ne îndreptăm spre un sistem de salarizare echitabil, care să asigure toţi angajaţii din sistemul public că performanţa este remunerată corect. Îi asigur pe toţi colegii din minister şi din instituţiile din subordine că măsurile de reducere a cheltuielilor nu sunt îndreptate spre o categorie specifică de angajaţi şi cu atât mai puţin către angajaţii Ministerului Finanţelor, ai ANAF şi ai celorlalte instituţii, oameni care constituie coloana vertebrală a administraţiei publice din România. Continuăm să analizăm, împreună cu sindicatele, soluţiile, măsurile care pot aduce echitate si predictibilitate financiară,” subliniază Ministrul Finanţelor.
Opinia Cititorului